A proape 1000 de copii au apelat la ”telefonul copilului” în județul Hunedoara. Din luna ianuarie și până în prezent, potrivit datelor centralizate la nivel național s-au înregistrat peste 39.600 de apeluri la numărul unic 119 de la copii, persoane fizice sau angajați ai unor instituții.
În județul Hunedoara, numărul unic 119 a fost apelat de aproape 1000 de ori,
Principalele probleme semnalate de copiii și adulții care au apelat numărul 119 în perioada 5 ianuarie – 16 aprilie vizează abuzul fizic și emoțional, abuzul sexual, neglijarea și cerșetorie. La acestea se adaugă o serie de sesizări sau solicitări de informații în legătură cu diferite drepturi ale copiilor, precum tutela, eliberarea actelor de identitate, dreptul la pensie alimentară, alocație etc.
”La 3 luni și jumătate de la lansarea numărului unic pentru copii 119 – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, 39.656 de apeluri de la copii, persoane fizice sau angajați ai unor instituții au făcut posibilă salvarea a mii de copii din situații de risc, abuz, neglijare sau diferite forme de exploatare. În 15 situații a fost realizat transferul automat la numărul de urgență 112 deoarece au fost constatate în cadrul convorbirii situații de risc iminent la adresa vieții copilului. În primele două luni de funcționare, dată fiind noutatea acestui instrument, 9.204 de apeluri au fost de verificare a funcționalității numărului sau apeluri greșite”, arată raportul.
Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în București, Iași și Prahova, iar la nivel general, principalele aspecte semnalate de copiii și adulții care au apelat numărul 119 în perioada 5 ianuarie – 16 aprilie vizează abuzul fizic și emoțional, abuzul sexual, neglijarea, bullying și cerșetorie.
Monika BACIU