O expoziție itinerantă aduce în atenția
publicului larg asocieri inedite între elemente legate de planeta Pământ și aspecte din viața de zi cu zi. În județul Hunedoara, expoziția „Poveștile Pământului” face primul popas, până pe 3 mai 2022, în Sala Bethlen de la Castelul Corvinilor.
În spectaculosul edificiu medieval, vizitatorii sunt invitați să arunce o privire spre istoria planetei noastre scrisă în piatră de mișcările Pământului, forme de viață din vremuri de mult apuse, vegetație transformată în resurse naturale și obiecte din viața de zi cu zi.
De exemplu, mina de cărbune a unui creion a fost parte dintr-un copac falnic, în urmă cu câteva sute de milioane de ani. Sau, la început de secol XX, un nobil transilvănean, atras de știință și de aventură, descoperea fosilele primilor dinozauri pitici. Mai mult, dacă vă plimbați pe străzile din Viena sau din Budapesta s-ar putea să călcați pe pavaj din lava întărită a unui vulcan de pe teritoriul României. Cu siguranță, ați citit în copilărie povestea „Sarea în bucate”, dar v-ați întrebat vreodată cum se formează acest ingredient atât de comun în bucătărie?
Expoziția reunește obiecte și povești unice din cele patru geoparcuri internaționale și aspirante UNESCO din România. Vizitatorii sunt invitați la o călătorie în timp și spațiu, pe teritoriul țării noastre, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului (județul Hunedoara) și în geoparcurile aspirante UNESCO Ținutul Buzăului (județul Buzău), Oltenia de sub Munte (județul Vâlcea) și Carpaterra (județul Brașov). Fiecare geoparc a contribuit cu informații, ilustrații și obiecte reprezentative în măsură să ne ajute să înțelegem cât de profundă este legătura între
planeta noastră, elementele
naturale și viața de zi cu zi.
„Sunt patru povești formidabile și unice ce descriu diversitatea geologică a României, Țara Hațegului, zona Racoș – Rupea, zona Oltenia de sub Munte și Ținutul Buzăului. Sunt patru povești ce acoperă un interval de aproape 200 de milioane de ani din istoria Pământului”, afirmă dr. Alexandru Andrășanu,
directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București. Expoziția își va
continua călătoria la Galeriile de Artă din municipiul Deva, la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani și în mai multe localități de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Până acum, ea a mai fost prezentată în fața publicului din geoparcurile aspirante UNESCO Carpaterra și Oltenia de sub Munte.
„Poveștile Pământului” este o expoziție organizată de Forumul Geoparcurilor din România, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, geoparcurile aspirante UNESCO Ținutul Buzăului, Oltenia de sub Munte și Carpaterra și Muzeul Pedagogic Brașov, în cadrul proiectului RECONNECT – Noaptea Cercetătorilor.
Adina POPA