S tudenți și profesori, ori cercetători din Belgia, SUA și de la noi din județ au vizitat Valea Jiului, ca să vadă cum este un loc ce a pus toate investițiile pe baza mineritului. Avem cea mai oportună așezare geografică, multe atuuri și încă o criză ce greu poate fi depășită. Așa că specialiștii au cerut spijin și tinerei generații de la noi.
Sub titlul Valea Jiului: Laboratorul tranzițiilor, aici s-au tras concluzii, timp de mai multe zile, despre ce înseamnă închiderea mineritului și care este tranziția agreată de toată lumea. Și, dacă părinții noștri au avut doar o viziune îngustă, generația adultă de acum a vrut să plece în lume, în timp ce tinerii de acum ar vrea să rămână. Dar mai au unde? „Viitorul trebuie să le aparțină lor. Și am fost foarte curioși să identificăm, dincolo de probleme și punctele forte ale acestui teritoriu, să vedem care e viziunea tinerilor pentru Valea Jiului. Nu sunt aceleași cu ale noastre și cu atât mai puțin cu ale părinților noștri. Generația părinților noștri a avut misiunea ingrată de a lupta pentru a avea lucrurile de bază. Părinții ne asigurau produsele de bază. Generația noastră a avut un singur scop: să plece, să vadă și să descopere lumea. Dar copiii noștri par mai legați de pământ, de natură, decât am fost noi. Și am senzația că dacă vom înceta să le tot spunem să plece de aici, s-ar putea să rămână”, a spus Sanda Nicola, moderatorul acțiunii ce s-a ținut în aula Universității din Petroșani, gazda evenimentului final.
Și ONG-urile au spus că avem cel mai frumos loc din România. „Conform Comisiei Europene, județul Hunedoara are potențialul pentru a oferi cea mai ridicată calitate a vieții pentru locuitori, atâta timp cât investițiile sunt realizate așa cum trebuie. Suntem în poziția cea mai bună din România. Valea Jiului este zona din România înconjurată de munți și zone turistice, singura de această dimensiune, deci perfectă pentru turism și, de asemenea, faptul că aici găsim societatea civilă cea mai vibrantă dintre toate regiunile miniere din Europa. Ce ne lipsește? Hai să zicem că ne lipsește să ne aliniem cu toții planetele, să formăm o singură galaxie în care să ne bazăm unii pe alții și să acționăm coordonat”, a spus și Mihai Danciu, Planeta Petrila.
Iar printre cei care au vizitat zona, s-au aflat și studenți și profesori din Belgia. Și ei au recunoscut că a fost grea tranziția, dar ne recomandă acum să nu ne bvazăm doar pe turism ca alternativă.
„Valea Jiului este acum într-un moment important, pentru că se vorbește despre viitor. Dar, ceea ce credem noi este că puneți acum toate eforturile spre turism și resorturile de schi, dar ar trebui să fiți atenți să nu puneți totul pe aceste resorturi și pe turiști. Să nu depindeți acum de turism. Gândiți-vă că aveți oportunități la universitate în robotică, electronică și ar putea fi un mod de a atrage studenții aici. Asta ar duce spre o traziție economică, alta decât să puneți banii doar în resorturile de schi. Vremea și clima se schimbă și ați putea să nu mai aveți zăpadă în 10 -20 ani”, a declarat și Serge Schmitz, profesor din Belgia, care a însoțit grupul de studenți venit la noi.
Cei prezenți în valea Jiului au vizitat unitățile miniere, au văzut și pe cele închise, au mers la munte, au vizitat orașul și studenții străini chiar au spus că avem prea multe case de pariuri, prea multe firme care vând cam aceleași produse și acest lucru i-a intrigat.
Diana Mitrache