V accinarea este o poveste de succes pentru sănătatea și
dezvoltarea globală, deoarece salvează milioane de vieți în fiecare an. Între 2010 și 2018, au fost evitate 23 milioane de decese numai prin vaccinarea împotriva rujeolei. Numărul de sugari vaccinați anual – mai mare de 116 milioane (86%) a atins cel mai înalt nivel atins vreodată.
Peste 20 de boli care pun viața în pericol pot fi prevenite acum prin
vaccinare.
În Europa și în România, s-a constatat o scădere accentuată a cazurilor de rujeolă în timpul pandemiei de COVID-19.
Conform INSP-CNSCBT/CNSISP, deoarece din luna iunie a anului 2020 nu a mai fost raportat niciun caz
confirmat de rujeolă și nu s-a mai înregistrat niciun deces prin rujeolă, începând cu luna august 2020 a fost sistată
campania suplimentară de vaccinare cu ROR. Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei și incidența înregistrată prin supraveghere sunt semne ale forței programelor de vaccinare, indicând comunitățile și grupurile de vârstă care sunt neimunizate sau subimunizate și unde este nevoie să se pună mai mult accent.
Procentul de copii vaccinați conform calendarului este sub nivelul optim la vaccinurile administrate prin intermediul medicilor de familie, în condițiile în care au existat discontinuități în aprovizionarea cu produse biologice sau acestea au fost achiziționate în cantități insuficiente.
O campanie de vaccinare împotriva poliomielitei pentru copii cu vârste între 6 luni și 6 ani care nu au primit dozele polio în trecut a început în Ucraina, în data de 1 februarie 2022. Această campanie de tip catch-up este parte a unui răspuns cuprinzător pentru stoparea unui focar de poliovirus, depistat în Ucraina în octombrie 2021. Scopul imediat al campaniei era atingerea nivelului recomandat de OMS de acoperire de vaccinare de 95% a copiilor eligibili.Înainte de începerea conflictului , se preconiza o campanie de vaccinare care să cuprindă 140000 de copii din Ucraina.
În România, în ultimii ani s-a menținut Urgența de Sănătate Publică de Importanță Internațională (USPII) privind riscul de răspândire a virusului polio, pentru care s-au instituit măsuri suplimentare:
• intensificarea supravegherii cazurilor de PAF( Paralizie Acuta Flasca),
• recuperarea la vaccinare a copiilor în vârstă de până la 5 ani cu mai puțin de 3 doze de VPI
• intensificarea supravegherii de mediu în județele de la granița cu Ucraina: Satu-Mare, Maramureș, Suceava și Botoșani.
Până la data de 06.02.2022 au fost vaccinate antigripal 1360995 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
Săptămâna Europeană a Vaccinării se orientează pe sensibilizarea și informarea personalului medical și populației despre Agenda de Vaccinare 2030, despre vaccinurile disponibile și rolul Organizației Mondiale a Sănătății în asigurarea distribuției echitabile a acestora.
Sloganul campaniei “Vaccinarea – investiție în viitor!” încurajează oamenii să conștientizeze puterea și beneficiile vaccinurilor și să îi celebreze pe toți cei care contribuie în atât de multe feluri la protejarea vieții prin vaccinare
Tema campaniei din acest an este : Puterea vaccinurilor în salvarea vieții
Jalba Adriana