Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) a lansat o hartă interactivă cu centrele de
evaluare COVID-19 pentru a veni în sprijinul pacienților, informează organizația.
Accesată de pe telefon cu locația deschisă, harta va arăta cele mai apropiate centre de locul în care se află persoana. În primele 5 zile de la obţinerea rezultatului, persoanele cu cel puțin doi factori de risc, trebuie să se adreseze unui Centru de evaluare și tratament COVID-19.
”Recomand persoanelor care au un test COVID-19 pozitiv să meargă la un centru de evaluare COVID pentru stabilirea unui tratament adecvat. Pacieții care pot fi monitorizați acasă, vor pleca de la centru cu un tratament după ce li se face evaluarea. Evaluarea cât mai timpurie după primirea rezultatului pozitiv este cu atât mai importantă în cazul pacienților cu afecțiuni cronice care pot dezvolta complicații”, a declarat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. dr. Matei Balș”.
În Valea Jiului sunt trei centre de evaluare, respectiv în cadrul celor trei unități medicale din zonă.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice recomandată pacienților cronici infectați să nu aștepte și să meargă la aceste centre de evaluare, unde medicii îi pot consulta și face investigații și acorda tratamente înainte ca situația lor să se agraveze.
Harta poate fi accesată pe:
Monika BACIU