D oi recidiviști din municipiul Petroșani sunt acuzați că au făcut o pagubă de peste 1 milion de lei, după ce au furat echipamente de pe tronsonul feroviar dintre Petroșani-Simeria. Hoții au acționat în mai multe zile, iar polițiștii le-au întins o capcană și i-au prins în flagrant. Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Hațeg. Potrivit polițiștilor de la Transporturi Feroviare Hunedoara, suspecții au comis patru infracțiuni de furt calificat, dar au comis infracțiunea de distrugere sau semnalizarea falsă. ”Lucrătorii Postului de Poliție T.F. Petroșani au fost sesizați telefonic de impiegatul de mișcare cu privire la (…) sustragerea prin efracție, pe timp de noapte, din două dulapuri SCB, a 38 relee electromagnetice tip fișă, fiind pusă în pericol siguranța circulației pe infrastructura publică feroviară”, se arată în dosar. O zi mai târziu, polițiștii au fost sesizați de un alt furt de relee electromagnetice, iar acțiunea hoților a continuat. După primul furt, criminaliștii au pus o serie de capcane, aceștia folosind o substanță de culoare galben – verzuie la lumina naturală, iar la lumina razelor ultraviolete, este galben-fluorescent şi care în contact cu pielea, se colorează în galben fluorescent, substanță care a fost descoperită pe hainele inculpaților în momentul în care au fost prinși.”S-a procedat la conducerea celor două persoane și a autoturismului, la sediul Poliție orașului Hațeg, pentru examinarea criminalistică cu lampa cu raze UV (ultra violete), deoarece la data de 06.09.2021, organele de poliție transporturi au efectuat un număr de 22 capcanări criminalistice, pe releele electromagnetice tip fișă din dulapurile CFR. Cu ocazia examinării interioare a autoturismului, cu lampa cu raze UV s-a constatat că inculpatul zis ,,Pipăruși”, prezintă pete de reflexie fluorescentă pe următoarele: pe măna dreaptă interiorul și exteriorul acesteia, pe mâneca stângă de la bluză, pe gulerul din spatele bluzei, pe partea dreaptă a bluzei zona umărului, pe pantalonul piciorului drept în zona exterioară a genunchiului și pe adidasul purtat pe piciorul stâng”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Cei doi recidiviști, dacă vor fi condamnați, pe lângă pedeapsa cu închisoarea vor trebui să achite și peste | 1 milion de lei despăgubiri pentru pagubele create.