A proape jumătate din autovehiculele controlate din punct de vedere tehnic, în trafic, de inspectorii RAR în anul 2021 au avut probleme tehnice, arată un raport al RAR.
Astfel, potrivit documentului inspectorii RAR au controlat din punct de vedere tehnic în trafic 75.600 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, s-a
constatat că 46,39% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme. “Cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică, de iluminare-semnalizare și auxiliară (28,64%); emisii poluante (25,65%); punți, jante, anvelope și suspensie (13,81%); parbriz,
geamuri laterale, lunetă, oglinzi (12,97%). Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,35% dintre vehiculele controlate şi în 1,71% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.193 de autovehicule. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 4.941 de vehicule s-a consi-derat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Aproximativ 2,9% dintre vehiculele
verificate prezentau
probleme legate de dovada de inspecție tehnică periodică – ITP fals,
expirat sau anulat,”, arată raportul RAR.
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră pe parcursul anului 2021 au fost aplicate 26.639 de sancțiuni, au fost retrase 21.760 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 279 vehicule și 386 ITP-uri au fost anulate.
Pe de altă parte, repre-zentanțele RAR au eliberat în anul 2021 un număr de 687.105 cărți de identitate pentru vehiculele noi sau utilizate. Dintre acestea, 497.731 au fost pentru autovehicule SH.
O mașină din cinci a fost respinsă la verificarea inițială efectuată în reprezentanțele Registrului Auto Român în anul 2021. Dintre cele 497.731 de autovehicule utilizate care au solicitat obținerea CIV, 106.245 (21,35%) au fost respinse la prima prezentare.
“Cele mai frecvente motive de respingere au fost: neconformități ale echipamentelor electrice (24,48% din totalul respingerilor); neconformități ale sistemului de frânare (12,54% din totalul respingerilor); neconformități la șasiu/cabină (11,80% din totalul respingerilor)”, mai arată raportul RAR.
Aproximativ jumătate (49%) dintre programările efectuate pentru serviciile prestate de RAR s-au făcut online, prin intermediul site-ului oficial www.rarom.ro. În anul 2021 au fost validate 706.703 programări la nivel naţional (în creștere față de valoarea de 704.595 din 2020), dintre care 346.123 au fost obținute online (creștere cu 13,6% față de cele 304.663 din 2020), respectiv am ajuns la
un procent de 49% de
utilizare a sistemului
WEB de programări, la nivelul anului 2020
valoarea fiind de 43,2%.
Marius Mitrache