Construcția unei hale industriale în orașul Petrila a fost mărul discordiei dintre doi localnici. Cel acuzat și condamnat că a sărit cu un baros la noul său vecin își dăduse acordul pentru realizarea construcției.
Incidentul în urma căruia s-a ajuns la bătaie a avut loc în zona centrală a localității Petrila. Victima agresiunii avea un magazin de materiale de construcţii, iar vizavi era organizat un şantier în scopul construirii unei hale, terenul pe care se efectuau lucrările de construcţie fiind amplasat în imediata vecinătate a proprietăţii inculpatului. ”Inculpatul şi-a dat acordul pentru ca persoana vătămată să construiască pe limita de proprietate, cu respectarea legislaţiei în vigoare, o construcţie cu lăţimea de 4 metri, având destinaţia de birouri, cu ferestre de iluminare (fără vedere). Pe şantier se aflau angajaţii (…) iar inculpatul s-a arătat nemulţumit de amplasarea construcţiei şi solicitând oprirea lucrărilor, deoarece nu mai este de acord ca lucrarea să fie efectuată atât de aproape de limita proprietăţii sale. Întrucât persoana vătămată i-a spus inculpatului că nu va opri lucrările şi l-a îndrumat să se adreseze autorităţilor dacă este nemulţumit, inculpatul a afirmat că îşi va face singur dreptate, după care a luat, din gospodăria sa, un baros şi a început să lovească unul dintre stâlpii de beton aflat în apropierea limitei de proprietate.
În acest moment persoana vătămată a intervenit pentru a stopa acţiunea inculpatului şi a fost lovită de către acesta cu barosul peste piciorul stâng. La faţa locului, în urma apelării serviciului 112, s-a prezentat un echipaj de ambulanţă, persoana vătămată fiind transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani”, se arată în dosar. Pensionarul a fost trimis în judecată pentru loviri și alte violențe și n-a recunoscut fapta în timpul anchetei. Totuși, în baza probelor administrate de procurori, bătrânul a fost condamnat la 2000 lei amendă penală (200 zile-amendă a câte 10 lei/zi-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe.