Comitetul pentru Situații de Urgență de la nivelul județului Hunedoara a adoptat, luni seara, o nouă hotărâre, prin care se impun măsuri de siguranță, după ce a fost descoperit un nou focar de pestă porcină, iar alte câteva au fost stinse. Există acum o gospodărtie în care s-a depistat boala, iar crescătorii sunt sfătuiți să își ia măsuri în consecință.
Un focar nou de pestă porcină a fost descoperit în județul Hunedoara, iar la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost aprobat planul de măsuri. Gospodăria aparține unui localnic din zona de nord a județului, care a fost nevoit să renunțe la animale.
„Focare au fost în mai multe zone ale județului. În acest moment avem unul în comuna Crișcior, în nordul județului, la o gospodărie individuală, unde sunt 10 capete de porci. S-au luat toate măsurile în ceea ce privește prelevarea de probe și urmează ca să se facă demersurile pentru asanare și eliminarea focarului”, a declarat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Potrivit DSVSA Hunedoara, în luna
ianuarie au fost confirmate un număr de 7 cazuri PPA (pestă porcină africană) la porcii mistreți de pe
fondurile de vânătoare, din care un caz la un mistreț găsit mort și 6 cazuri la mistreți vânați în urma partidelor de vânătoare, fiind aplicate în cel mai scurt timp măsurile care se impun pentru lichidarea rapidă a focarelor.
Un număr de 73 de focare de pestă porcină africană erau active, la începutul lunii
februarie, la nivel naţional, după ce 35 de focare au fost stinse înianuarie, 11 în judeţul Buzău,
8 focare în judeţul Bihor, 6 focare în judeţul Cluj, câte două focare în judeţele Timiş şi Tulcea şi câte un focar în judeţele Bistriţa-Năsăud, Braşov, Hunedoara, Satu-Mare, Sălaj şi Sibiu.
Diana Mitrache