Studenții de la Petroșani încep semestrul al II-lea, cel mai probabil, în sistemul mixt. Recomandarea Senatului Universității este ca, acolo unde este posibil, strudenții și profesorii să se vadă față în față, iar la laboratoare și seminarii, musai în cadrul școlii.
După doi ani de pandemie și indici crescuți ai incidenței de infectare, studenții de la Petroșani au posibilitatea să revină în amfiteatre. Senatul s-a întâlnit marți și a decis că la studiile de licență este recomandată prezența, dacă starea de sănătate a studenților și a profesorilor o permite.
„Am avut marți Consiliul de Administrație și am propus Senatului și în urma discuțiilor cu studenții, o desfășurare a activității în felul următor: cursurile să se desfășoare în
on-line, la licență sau acolo unde sunt posibilități și cadrele didactice, împreună cu studenții agrează să vină la cursuri în amfiteare, iar toate activitățile de la seminarii, laboratoarele, ori proiectele să fie față în față”, a declarta prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Pentru cei de la master, însă, școala rămâne on-line.
„La masterat, deocamdată, pentru semestrul II, cursurile am decis să le ținem on-line, pentru că studenții sunt, în proporție de 80 – 85%, lucrează, iar pentru ei, chiar dacă sunt după-amiază cursurile, le e mai ușor să intre on-line”, a mai spus Rectorul Universității din Petroșani.
Până acum, de luni bune, studenții de la Petroșani au fost doar on-line, dat fiind faptul că incidența cazurilor de îmbolnăvire de la noi a crescut mereu peste 3 la mie. Dar acum, pentru că numărul scade exponențial, este posibilă și prezența în amfiteare a acestora, lucru, de altfel, așteptat de studenți și de profesori.
Diana Mitrache