Weekendul trecut mii de turiști din toate colțurile țării și nu numai au luat cu asalt pârtiile din stațiunea montană Straja. Vremea bună, starea pârtiilor potrivită pentru practicarea sporturilor de iarnă, dar și diferitele competiții și evenimente organizate în munte au constituit ingredientele perfecte pentru un weekend reușit.
Din imaginile postate de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță pe Facebook, se observă că, pe pârtiile din stațiune sunt mii de oameni care au profitat de vremea bună pentru a-și petrece sfârșitul de săprămână.
Jandarmii montani, dar și salvamontiștii s-au aflat la datorie. Stațiunea turistică Straja, cea mai importantă zonă de atracție turistică a municipiului Lupeni și una dintre cele mai frumoase din țară, a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare semnificativă a turismului.
Straja a fost declarată stațiune turistică în anul 2002 și este situată la o altitudine cuprinsă între 1300-1400 metri în inima munților Vâlcan, pe partea nordică a acestora, la 8 km de Lupeni; în acest pitoresc peisaj de munte se află numeroase obiective turistice care atrag un număr mare de turiști pe tot parcursul anului.
Stațiunea dispune de un impresionant domeniu schiabil de aproximativ 26 km valorificat prin cele 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalație de transport pe cablu și zăpadă artificială, oferind condiții excelente pentru sporturi și activități de iarnă. Aici se află cea mai lungă pârtie de schi din țară – pârtia Straja cu o lungime de 8,1 km cu punctul de plecare din Vârful Straja de la 1868 m și punctul de sosire lângă stația de plecare a telegondolei, la 750 m.
Monika BACIU