B ărbatul în vârstă de 73 de ani, din Lupeni, a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru omor. Sentința Tribunalului Hunedoara nu este definitivă.
Sechei Dumitru a fost judecat pentru o crimă comisă în primăvara anului trecut, când a înjunghiat un tânăr de 33 de ani în inimă. Se enervase că tânărul îl tot contrazicea și îl amenințase repetat că-l va ucide. ”Inculpatul a organizat în locuinţa sa o petrecere pentru a-şi serba ziua de naştere. Au fost invitaţi să participe concubina inculpatului, precum şi martorul Laco (…), care a venit însoţit de victimă. Toţi au consumat alcool în cantităţi mari, o parte fiind pus la dispoziţie de inculpat, o altă parte fiind adusă de invitaţi. Între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict spontan. Pe fondul stării avansate de ebrietate în care se aflau şi în contextul conflictului spontan, l-a înjunghiat cu un cuțit în zona inimii, creându-i o plagă înjunghiată profundă care i-a produs acestuia din urmă decesul. Faţă de împrejurările de fapt descrise anterior, se constată că inculpatul nu a acţionat în stare de legitimă apărare, în contextul inexistenţei unui atac material, direct, imediat, injust îndreptat împotriva sa, care să justifice folosirea unui cuţit împotriva victimei şi care să constituie o apărare în sine raportată la un eventual comportament agresiv al victimei”, se arată în dosarul de judecată. Pensionarul rămâne în arest preventiv au mai decis magistrații Tribunalului Hunedoara întrucât sentința nu este definitivă.