Complexul turistic Vața de Jos a fost vândut. O societate din Cluj-Napoca a achiziționat întegul ansamblu de la Telekom România Communications SA.
”Astăzi, 11.02.2022, la ora 12.00, a avut loc predarea de catre Telekom SA a stațiunii Vața de Jos către firma cumpărătoare Clever Media Network din Cluj Napoca. Odată cu vânzarea stațiunii, primarul comunei Lință Liviu Ioan prevede o revigorare a turismului local și totodată crearea de noi locuri de munca și creșterea bunăstării tuturor cetățenilor comunei”, arată o informare a Primăriei Vața de Jos.
Întreg complexul numără nu mai puțin de 116 camere de cazare. Hotelul Bleumarin are 20 de camere duble, 18 single și o piscină exterioară, hotelul Ponor are 39 de camere, iar Phoenix are 15 camere duble, 20 de apartamente și 4 apartamente duble. Centrul spa are o capacitate de 100 de persoane și este dotat cu săli de fizioterapie,
kinetoterapie, hidroterapie și EKG.
Monika BACIU