F acturile uriașe la energie și gaze îi fac pe foștii mineri din Valea Jiului să caute soluția plății în rate. Asta, deși toți spun că ei sunt cei care, cândva, lucrau și în week-end, doar ca să susțină sistemul energetic național. Acum, sunt nevoiți să caute alternative verzi, dar și să stea în frig, în locuințele lor. Și vorbim despre oameni ieșiți la pensie. Cu facturi duble sau triple s-au trezit foștii mineri la energie și gaz și acum sunt nevoiți să îndure temperaturi mici și în propriile lor locuințe. Unul dintre ei, fost miner, care cândva avea gratuități la energia electrică, spune cât îi este acum de greu.
„Eu îmi aduc aminte de perioada în care lucram în producție, când ni se cerea să lucrăm sâmbăta și duminica la lucru, să nu pice sistemul energetic național, ca să dăm cărbune și acum suntem în situația în care ne uităm la facturi și nu ne vine să credem”, a spus Viorel Pascu, pensionar miner. Viorel Pascu a lucrat la mină și avea cândva o parte a costurilor subvenționată, iar cei care stăteau la case, primeau chiar și rații de cărbune. Acum, nimic nu mai este la fel și, la bătrânețe, oamenii s-au trezit în frig, puși să aleagă între medicamente și facturi. „Din discuțiile cu oameni în vârstă, cu foși mineri, am aflat că oamenii nu au decât să plătească eșalonat. Nu pot plăti odată. Dacă ar plăti tot, nu ar mai putea să cumpere medicamente, ori alte costuri de familie”, a mai adăugat minerul pensionar. Viorel Pascu spune că a încercat și varianta verde și este unul dintre cei care au căutat să aplice pentru o finanțare cu care să își monteze panouri solare. Dar nu a reușit și nici nu știe dacă va fi posibil așa ceva.
„De 3 ani, Administrația Fondului de Mediu a lansat programul Casa Verde Fotovoltaice. Județul Hunedoara are doar 2 instalatori validați. E trist. Iar eu am stat la coadă, ca la carne în vechiul regim, că e pe principiul primul venit, primul servit. Și, după un anumit număr de înscriși, nu mai sunt locuri”, explică omul, care și-a căutat soluții alternative. Din 20 decembrie, anul trecut, omul spune că s-a înscris în proiect, doar că, la momentul validării, aplicația a căzut, din două în două zile și acum corespondența o ține prin hârtii. Dar omul susține că este optimist, deși a aflat că cererile din anii precedenți încă nu au fost achitate. Așa că oamenii stau și se uită uluiți la facturi. „Sunt șocat cum au crescut. La energie electrică de două ori și la gaz, de 2,5 ori. Așa că am redus temperatura din casă la 18oC, ca să reușesc să plătesc așa. Sunt drame în Petroșani și oamenii pun pe foc tot felul de prostii”, afirmă Viorel Pascu. Sute de foști mineri sunt în aceeași situație și oamenii au cerut să plătească facturile eșalonat. Cei mai mulți sunt foștii mineri, care, cândva lucra sub pământ ca să echilibreze sistemul energetic național. Exact acel sistem care acum îi îngenunchează într-o economie de piață bazată pe alt fel de reguli.
Diana Mitrache