B ătrânul în vârstă de 72 de ani, din Lupeni, ajunge astăzi în fața magistraților Tribunalului Hunedoara unde ar trebui să-și primească sentința pentru cima comisă anul trecut.
Instanța a amânat pronunțarea în trei rânduri, însă soluția așteaptă astăzi va putea fi atacată cu apel de părțile din dosar. S. Dumitru a fost judecat pentru infracțiunea de omor, dosarul său fiind soluționat de Tribunalul Hunedoara. Septuagenarul este încarcerat la Penitenciarul Aiud, iar crima a comis-o în primăvara anului trecut, după ce a înjunghiat un tânăr de 33 de ani în inimă. Conform anchetatorilor, pensionarul a consumat băuturi alcoolice alături de concubina lui, un amic de 60 de ani, și cu tânărul omorât. Între el și tânăr s-a iscat o ceartă iar bătrânul a luat un cuțit și i l-a înfipt direct în inimă și a sunat apoi la 112. Le-a spus senin polițiștilor ce a făcut, dar în timpul cercetărilor a încercat să acrediteze ideea că a fost în legitimă apărare.