M inisterul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare al Centrului militar județean Hunedoara, activitatea de recrutare a tinerilor – băieţi şi fete, absolvenţi ai învăţământului gimnazial cu certificat de absolvire, liceal cu diplomă de bacalaureat
sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi liceal, în vederea şcolarizării în instituţiile de învăţământ militar.
Pentru anul de învăţământ 2022/2023, Ministerul Apărării Naţionale vine în întâmpinarea tinerilor (băieţi şi fete) din municipiul Deva şi judeţul Hunedoara cu o ofertă educaţională generoasă: 600 de locuri pentru învăţământul liceal militar, alcătuit din 5 Colegii Naţionale Militare: 1. Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, judeţul Prahova – 120 locuri; 2. Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, judeţul Alba- 120 locuri; 3. Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava- 120 locuri; 4. Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova, judeţul Dolj- 120 locuri; 5. Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanţa, judeţul Constanţa – 120 locuri.
Se pot înscrie candidaţi care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a, care fac dovada promovării evaluării/ testelor naţionale şi care nu depăşesc
vârsta de 16 ani în cursul acestui an.
Termenul limită de înscriere a candidaţilor: 25.03.2022. Perioada de selecţie în Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Alba Iulia: 17.01-08.04.2022. Perioada de efectuare a vizitei medicale în cadrul Spitalului Militar Sibiu: 31.01-22.04.2022. Termenul final de întocmire a dosarului de candidat este 13.05.2022.
Pentru învăţământul postliceal militar de formare a maiştrilor militari și subofițerilor sunt disponibile 449 de locuri pentru maiștri militari și 731 de locuri pentru subofițeri
astfel: 1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti – 88 locuri maiștri militari și 417 locuri subofițeri; 2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Sat Boboc, jud. Buzău – 110 locuri maiștri militari și 60 locuri subofițeri; 3. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Constanţa – 101 locuri maiștri militari; 4. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică, Sibiu – 105 locuri maiștri militari și 158 locuri subofițeri; Şcoala Militară de Maiştri Militari și Subofiţeri de Logistică „Gheorghe Lazăr”, Chitila – 45 locuri maiștri militari și 96 subofițeri. Se pot înscrie candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 28 de ani împliniţi în cursul acestui an. În ceea ce priveşte termenul limită de înscriere a candidaţilor, acesta a fost stabilit la 10.06.2022. Perioada de selecţie în Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Alba Iulia: 07.03-30.06.2022. Termenul final de întocmire a dosarului de candidat este 08.07.2022.
Pentru învăţământul universitar militar sunt disponibile 154 locuri
pentru formarea ofiţerilor astfel: 1.Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, București – 15 locuri; 2. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu – 33 locuri; 3. Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov – 26 locuri; 4. Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanţa – 28 locuri; 5. Academia Tehnică Militară, Bucureşti – 42 locuri; 6. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti – 10 locuri, iar pentru învăţământul universitar civil sunt disponibile 90 locuri astfel: 1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” -București – 60 locuri ( 46 locuri medicină generală, 7 loc medicină dentară, 7 loc farmacie); 2. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” -Tg.Mureș – 30 locuri medicină generală.
Se pot înscrie candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au
vârsta până în 26 de ani/ 24 de ani pentru aviaţie-naviganţi, împliniţi în
cursul acestui an. Termenul limită de înscriere a candidaţilor: 03.06.2022. Perioada de selecţie în Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Alba Iulia: 07.03-17.06.2022. Termenul final de întocmire a dosarului de candidat este 24.06.2022.
Învăţământul militar este învăţământ de stat, vocaţional, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ. Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, psihologică, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Hunedoara,
activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Hunedoara, situat în Deva, strada Piața Unirii, nr. 6 (lângă Primărie), luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.30-16.30, marţi între orele 08.30-18.30, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele 0787240054 sau 0254211304.
Lt.col.Cristian Răceanu
Comandant
Centrul Militar Județean Hunedoara