D ocumentațiile pentru Green Line Valea Jiului vor fi expertizate. 54.500 de lei a alocat CJ Hunedoara pentru realizarea unor servicii de expertiză a proiectelor pentru Green Line Valea Jiului. O societate din județul Timiș va presta serviciile.
”Expertizarea documentatiilor DTAC si a proiectelor tehnice pentru urmatoarele obiective: 1. Linia verde de autobuze electrice intre Petrila – Petrosani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului – COMPONENTA 1 2. Linia verde de autobuze electrice intre Petrila – Petrosani – Aninoasa – Vulcan – Uricani Green Line Valea Jiului – COMPONENTA 2 Expertizarea va consta in verificarea respectarii Caietelor de Sarcini in baza caruia trebuiau elaborate aceste documentatii precum si a legislatiei din domeniu. Documentatia tehnica elaborata de DM
DEZVOLTARE.RO SRL va respecta in integralitate
cerintele caietului de sarcini inreg. cu nr. 1404/ 25.01. 2022 arată documentul.
Green Line este proiectul care va aduce în zona Văii Jiului transportul cu autobuze electrice, iar liderul de proiect, care era Primăria Vulcan a fost exclus. Din luna ianuarie, Consiliul Judeețan Hunedoara își asumă totul.
”Sunt 3 poduri, pe teritoriul municipiilor Petroșani și Vulcan, care trebuie reabilitate și proiectele respective aprobate, pentru că podurile trec peste drumul național și nu au fost reabilitate, ori redimensionate și pentru un trafic suplimentar. Iar neclarități mai sunt în proiect. „Problemele sunt la proiectare. Dar eu vă pot spune atât: chiar dacă sunt unele sincope, Consiliul Județean își asumă răspunderea pentru finalizarea acestuia”, a mai spus Costel Avram, administrator public al juețului Hunedoara.
Alternativa economică la monopolul pe transportul în comun făcut acum de firmele private din zona Văii Jiului, va fi linia verde, acest proiect european care vizează o linie cu autobuze electrice.
Autobuzele electrice vor avea un garaj la Vulcan, iar la Petrila și la Uricani vor fi stațiile de încărcare a
bateriilor cu care vor circula autobuzele electrice.
Valoarea estimată a
proiectului, denumit generic Green Line, este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Monika BACIU