Mai multe cadre didactice, de peste 65 de ani, din județul Hunedoara vor activa, în continuare în sistemul de învățământ.
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a publica lista ce cuprinde cadrele didactice titulare care au solicitat menţinere ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani în anul şcolar 2022-2023.
În județ, 23 de cadre didactice de peste 65 de ani au solicitat menținerea ca titular în funcția didactică.
Sunt doi profesori de matematică, patru de mecanică, câte unul de istorie și limba și literatura română – limba franceză,unul de fizică. Alți trei dascăli trecuți de 65 de ani au solicitat menținerea ca titular pentru posturile de învățător/institutor/professor pentru învățământ primar. Sunt și profesori de educație fizică, trecuți de 65 de ani, care au solicitat menținerea în activitate.
Potrivit reglementărilor legale, după soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, inspectorul şcolar general emite decizia privind menţinerea în activitate ca titular a personalului didactic de predare. Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2021, sunt pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 61 de ani şi 8 luni, 31 de ani şi 8 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare; pentru bărbaţi, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare
Monika BACIU