În urma unei activități de monitorizare și verificare a stării peșterilor de pe teritoriul Parcului Național Retezat, efectuată de către cei din cadrul Administrației zonei protejate, au fost surprinse imagini cu liliecii care se află în perioada de hibernare. În țară, sunt 32 de specii de lilieci care sunt protejate prin lege.
”Această protecție, respectiv legislație se aplică indiferent dacă coloniile sau exemplarele se află în interiorul sau exteriorul ariilor
protejate. Cu alte cuvinte, liliecii se află sub protecție legală pe tot
teritoriul României. Vă îndemnăm la un turism responsabil în prezența liliecilor din întreaga țară”, arată Romsilva.
Liliecii au două perioade sensibile în ciclul lor anual: perioada de naștere, respectiv 15 mai – 15 august și perioada de hibernare, respectiv 1 noiembrie – 31 martie. Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării.
Monika BACIU
Foto: Claudia Dănău, Biolog APNR