Vântul puternic a zburat un acoperiș în municipiul Lupeni și a distrus o mașină parcată în apropierea blocului care a rămas descoperit. În Valea Jiului a fost cod portocaliu de vânt,. Iar la munte, cod roșu.
Potrivit ISU Hunedoara, „acoperişul unui bloc din Lupeni, cu o suprafaţă de aproximativ 60 mp, a fost dislocat de vânt şi trântit la pământ. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Elemente din structura acoperişului au avariat un autoturism ce era parcat în proximitatea imobilului. Un echipaj al Gărzii de intervenţie Lupeni şi membri ai CLSU Lupeni lucrează pentru segmentarea materialului lemnos din acoperis şi indepartarea tablei’.
Până la ora 23,00, zona înaltă montană a judeţului Humedoara s-a aflat sub incidenţa avertizării COD ROȘU de fenomene meteo imediate caracterizate de viscol puternic, intensificari de vant de 140-145 km/h, zapada troienita şi vizibilitate redusă la peste 1800m altitudine.