M inerii și energeticienii vor avea salariile mărite. Este necesar, că așa prevede Contractul Colectiv de Muncă. Negocierile s-au desfășurat dur, așa cum spun sindicatele, și s-a ajuns la un termen limită ce trebuie aplicat.
Comisia de negociere administrație – sindicate a stabilit că salariile minerilor trebuie să crească, odată ce a crescut salariul minim pe economie. Dar s-a ajuns cu greu la o dată precisă, pentru că efortul financiar nu prea poate fi susținut de Complexul Energetic Hunedoara, atâta timp cât nu vinde decât rar energie.
„Sindicatul a cerut aplicarea cu data de 24 ianuarie, iar administrația, în primă fază, a venit cu data de 1 aprilie, sau 15 aprilie. Am ajuns la un numitor comun, după două ședințe destul de tensionate și vom aplica coeficienții de ierarhizare pentru toți angajații, începând cu data de 15 martie, iar sporul de pericol, care se aplică angajaților din subteran și care este conectat la mărirea salariului minim, se va aplica din 29 martie”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.
Sunt probleme la toate minele și producția de huilă este atât de mică încât nu poate funcționa termocentrala de la Paroșeni decât maxim 3 zile pe săptămână.
„A trebuit să avem în vedere condițiile în care ne desfășurăm activitatea, condiții extrem de greoaie, cu o producție de cărbune mică, care nu ne permite să funcționăm mai multe zile. Dar presiunea care venea pe noi, pentru prețurile crescute pe care le simțim toți, era destul de grea și a trebuit să găsim o soluție. Eu spun că am găsit soluția cea mai bună pentru condițiile în care ne desfășurăm activitatea”, a mai spus sindicalistul Darius Cîmpean.
Un milion de lei este suma pe care trebuie să o găsească administrația CEH pentru a majora salariile minerilor și a energeticienilor.
Sporul de pericol și coeficientul de ierarhizare cresc odată cu creșterea salariului minim pe economie. Doar că asta înseamnă un efort uriaș, în condițiile în care CEH nu vinde aproape deloc energie, din lipsa cărbunilor.
Diana Mitrache