Este un om complet”, ne-a spus cineva despre finantistul, consilierul local si omul politic Doinita Bãlãnesc, din Petrila. Remarca a pãrut atunci exageratã si încercând sã ne documentãm despre reprezentantul unei pãrti a locuitorilor Petrilei în Consiliul Local, dar si cu functii de conducere în PNL, am fost surprinsi…
Initial am rugat-o pe Doinita Maria Bãlãnesc sã ne vorbeascã despre viata ei, un fel de CV povestit, pentru a face o introducere la interviul pe care intentionam sã-l facem.
Felul cum si-a spus povestea vietii, ne-a fãcut sã nu intervenim/tãiem/sintetizãm pentru cã totul pare a fi esentã, care te face sã exclami plin de sperantã: ãstia-s românii! Asta-i România adevãratã!!
Declaratie cu ”doi sfinti”
”Eu, Doinita Maria Bãlãnesc sunt nãscutã în luna lui cuptor, pe data de 17 a anului 1973. Pot spune cu mândrie cã sunt ”de-a locului” fiind crescutã si formatã ca om în satul Jiet, de pãrintii si bunicii mei, oameni simpli de la tarã , care nu au prea multã scoalã recunoscutã prin diplome, dar care în timp au dovedit cã sunt doctoranzi la cele mai grele examene… examenele la care ne supune viata.
Pot spune despre copilãria mea a fost una frumoasã, dar si una muncitã. Fiind sapte frati la pãrinti, patru bãieti si trei fete, iar eu fiind prima nãscutã a familiei, de mic copil am stiut ce este munca, responsabilitatea si greutãtile. Pot spune cu bucurie si mândrie sufleteascã cã ”am fost lumina ochilor bunicilor mei”. Bunicul meu, D-zeu sã-l ierte, a fost cel care mi-a pus sapa în mânã, cel care m-a învatat sã ”dau mai iute cu grebla”, cu el am împãrtit ”dormitul într-o stânã”, iar bunica mea, care este în viatã, a fost cea care m-a învãtat sã port cu mândrie portul popular si care, duminicã de duminicã, mã ducea la bisericã si ani de-a rândul i-am luminat chipul de bucurie , copil fiind mã auzea spunând Crezul si Tatãl Nostru , la slujbele tinute la biserica din sat.
În acelasi timp, de la acesti ”doi sfinti” pentru mine, am învãtat ”sã iubesc chiar dacã nu sunt iubit’’ si ”sã fiu bun fãrã sã astept nimic în schimb”. Bunicul meu mereu îmi spunea ”în viatã toate vin si pleacã la timpul lor”.
Ei au sãdit în mine dragostea si respectul fatã de traditii, fatã de oameni si mai ales frica de D-zeu. În aceeasi mãsura umblând cu ei pe munti si dealuri, de primãvara pâna toamna , m-au învãtat sã iubesc muntele într-un fel în care nimeni nu o putea face, sã ma bucur de fiecare floare si frunzã, de fiecare adiere de vânt, sã râd si sã plâng cu soarele si ploaia, sã mã aplec si sã sãrut pãmântul de câte ori simt cã asta îmi face bine.
”M -am cãsãtorit prea repede, am sãdit un pom, chiar o livadã…”
În aceeasi mãsurã se asteptau de la mine sã fac scoalã, ”sã nu rãmân la coada vacii”… Si am fãcut. Am urmat clasele 1-8 la Sc.Gen. din Jiet, apoi am urmat Liceul Economic si de Drept Administrativ Petrosani, dupã care Facultatea de Stiinte Economice Petrosani – sectia Finante Asigurãri.
De la 18 ani si un pic, imediat dupã absolvirea liceului m-am angajat si cu acte ãn regulã la o unitate minierã – Petrila Sud, unde am lucrat 8 ani la departamentul contabilitate. O datã cu închiderea minei am plecat 6 ani la Primãria Petrila, unde într-o zi am zis: gata, ajunge! Si de 7 ani activez în sistemul bancar.
M-am cãsãtorit, dupã spusele unora prea repede, am fost grabitã, la 18 ani, cu sotul meu Doru Bãlãnesc. Dar nouã ne-a fost bine si atunci si ne este si acum, iar pe 9 februarie vom pecetlui 21 de ani de cãsnicie.Viata noastrã a fost plinã,am avut parte de bucurii, dar si de multe încercãri pe care le-am depãsit împreunã. Am pornit de jos, ne-am fãcut o casã, am sãdit un pom, în glumã as putea spune chiar o livadã, dar cea mai mare realizare si împlinire a noastrã, sunt cei doi copii minunati pe care-i avem. Andreea de 20 de ani, studentã la o facultate de drept si Florin,16 ani, elev în clasa a- X-a la liceu. Pot spune cã viata noastrã începe si se terminã cu ei, în fata lor orice altã prioritate pãleste.
”O familie nu e o formulã”
Acum, în prag de 40 de ani, chiar dacã viata a fost cu urcusuri si coborâsuri mã consider o femeie de carierã, o sotie si o mamã împlinitã. Simt cã nu am fãcut umbrã pãmântului degeaba, am fãcut din toate câte putin la viata mea, si am datoria moralã fatã de mine si Dumnezeu sã pretuiesc si sã mã bucur de ceea ce am. Mã bucur de familia mea, de copiii mei, de finii pe care cu mare drag i-am cununat si am acceptat imensa responsabilitate de a le fi pãrinte spiritual, de cei sapte copii pe care i-am botezat si de cei cinci nepotei ai mei. Si când pomenesc de aceastã nouã generatie, mã încearcã putin nostalgia tineretii, dar în acelasi timp prin ochii lor privesc cu încredere spre viitor si într-o lume atât de nebunã si dezbinatã, am satisfactia cã eu si cei dragi mie, ne-am dat propria definitie notiunii de familie si nu am avut nevoie de DEX. Si pentru cã îmi plac foarte mult citatele, as reda un citat: ”O familie nu e o formulã. Nu,nu! O familie e o tesãturã adâncã fãcutã din cele mai tari fire, mai fierbinti si mai nevãzute: din fire de sânge”.
Si tot povestindu-vã de satisfactii îmi dau seama cã mã urmãresc si mici regrete: prinsã cu munca si mai nou cu activitatea mea politicã, nu mai am cât timp as vrea eu sã le dedic celor dragi si implicit si mie. Pentru cã mai în glumã mai în serios hoby-urile mele sunt bine puse la pãstrare într-un sertar si le mai scot la aerisit asa din când în când. ?i chiar dacã sunt legatã de traditii si momârlani, îmi place foarte mult si modernismul si nebunia din el. Mã consider si vreau sã cred cã sunt si o femeie modernã si la propriu si la figurat” – a fost CV-ul povestit al Doinitei Maria Bãlãnesc.
”Pe palma noastrã de glie, da, suntem buricul pãmântului”
Am remarcat-o anul trecut, la Zilele orasului Petrila, când manifestarea ”a înflorit” prin portul si jocul popular din satele apartinãtoare. Consilierul local, Doinita Maria Bãlãnesc, o femeie modernã, frumoasã, purta cu mândrie un frumos costum popular si nu a fost retinutã deloc sã se prindã în joc, în timp ce altii, chiar tineri nu avuseserã curajul si pãreau cã regretã…
”Dacã pictorul Sorin Ienulescu spunea cã localnicii pot fi considerati ”BURICUL PÃMÂNTULUI” , atunci eu, ca o completare la ce a spus domnia sa si ca o ”MOMÂRLANCÃ FÃLOASÃ CE SUNT”, as putea spune cã pe palma noastrã de glie chiar ”suntem buricul pãmântului”. Port cu mare plãcere costumul popular, în el ”mã simt alt om, un om legat de vatrã”, dar trebuie sã recunosc cu o mare pãrere de rãu ca pentru familia modernã de azi pãstrarea traditiilor si obiceiurilor nealterate a devenit o cruce greu de dus. Dar, în acelasi timp, vreau sã cred cã, chiar dacã nu i-a ocolit tehnologia modernã si accesul la aceste tehnologii, momârlanii vor demonstra cã stiu sã fie momârlani când trebuie si vor arãta asta în cele mai importante momente ale vietii lor.
Si pentru cã toatã viata de pânã acum a actionat ca un om cu
vederi liberale, ordonat, eficient si bogat sufleteste, fireste cã a venit momentul sã facã politicã. Si o face activ, implicat si… cu pretentii.
”Decizia de a intra în viata politicã am luat-o la finele anului 2011. Asa am simtit, a fost un impuls de moment si consider cã
pentru mine, ca om, a fost momentul potrivit… Nici prea repede, dar nici prea târziu. Am ales PNL- ul pentru cã dintotdeauna m-am regãsit în doctrina acestui partid ce promoveazã valorile si interesele nationale. PNL- ul este singurul partid autentic de dreapta si singurul reprezentant al liberalismului în România”.
”Sunt om si mai fac si greseli, dau si multe rateuri”
Si totusi, pentru o femeie pare mult prea mult la ce s-a angajat, respectiv sotie, mamã, om de carierã si acum consilier local si cu functii de rãspundere în PNL. Cum se se descurcã si cum le descurcã? Ambitia si încrederea par a fi secretul, desi nu le recunoste direct.
”Nici prea greu, dar nici prea usor… dar mã consider o femeie energicã, cu o
teribilã foame de viatã si recunosc cã activitatea zilnicã, din plin, mã mentine în formã. Urãsc monotonia, sunt mereu deschisã noului si informatiei si atunci încerc sã combin si sã îmbin toate aceste responsabilitãti. Nu pot spune cã totul e roz, sunt om si mai fac si greseli, dau si multe rateuri, dar stã în firea omului cerebral sã evolueze în bine si eu cred în mine si în faptul cã voi reusi”.
Ce a marcat-o în viatã pe Doinita Bãlãnesc, ce fel de oameni, situatii i-au marcat viata în bine sau rãu, n-a fost greu sã aflãm pentru cã are darul extraordinar de a simplifica lucrurile si de a le lua asa cum sunt.
”Nu vreau sa mã leg de un om, de un lucru, sau de o situatie… Poate concret la aceastã întrebare o sa raspund peste 20 de ani. Acum am luat din fiecare câte un pic si am acceptat în decursul vietii, sã fiu înãltatã pânã la cer câteodatã, dar si datã de pãmânt de nu stiam dacã mã mai pot ridica. Am luat din fiecare extremã tot ce a fost bun si am mers mai departe”.
Dragostea de oameni am sesizat-o în rãstimpul cât am încercat s-o cunoastem, prin felul cum îi priveste, dar si prin dojenealã pentru cã ceartã nu poate fi numitã dupã atitudinea Doinitei B. Si totusi am întrebat-o ce ar schimba la ei, dacã ar fi posibil?
”Poate o sã vi se parã un paradox ce vã spun. Nu as schimba nimic la oameni, în schimb le-as cere un singur lucru: ”sã îsi stãpâneascã frustrãrile si sã învete sã nu se mai sfâsie pentru nimic”.
Si totusi, care sunt jaloanele dupã care trãieste aceastã femeie pe care multi o cred, la prima vedere, timidã si un caracter firav, dar care poate da lectii celor mai puternici bãrbati?
”CREDINTÃ, DRAGOSTE si RESPECT. Dacã toate astea noi le avem la purtãtor în permanentã ca fiind cartea noastrã de vizitã, consider cã avem si putem realiza totul”.
”În Petrila si politica e grea, decum evolutia!”
Credeam cã nu voi reusi sã pun aceastã femeie într-o situatie mai dificilã prin întrebãrile adresate si totusi s-a întâmplat atunci când
i-am cerut sã ne spunã cum vede viitorul Petrilei, al Vãii Jiului si al României… Ni s-a pãrut dificilã pentru cã omul cald, senin, tenace din fata noastrã pare sã se fi
transformat într-un analist rece, extrem de realist si exigent.
”Foarte greu de rãspuns la întrebarea asta. Viitorul este destul de incert. Pot sã spun doar cã mi-as dori o evolutie si un salt cât pentru 20 de ani. În urmatorii 4 ani îmi pun sperantele în alesii nostri si în alianta care este la guvernare. Judetul Hunedoara si implicit Valea Jiului are la Bucuresti reprezentanti de marcã ai PNL- ului si nu numai, care cred cã în colaborare si cu Presedintele Consiliului Judetean, Mircea Ioan Molot, ar putea sãlta cu pasi mici, dar siguri si nivelul de trai al Vãii Jiului. Avem resurse, trebuie doar exploatate si puse în
valoare. În ceea ce priveste strict Petrila, pânã si politica e grea, decum evolutia! Se stie prea bine cã alianta USL nu functioneazã, s-au fãcut alte aliante care nu au avut ca bazã neapãrat interesele cetãteanului si implicit ridicarea standardelor la nivel de oras. În lupta asta pentru o bunã si corectã administratie localã, consilierii PNL sunt singuri de cele mai multe ori, doar cu deviza brãtienilor ”PRIN NOI ÎN?INE” si mai nou cu un abil si drept om politic în fruntea organizatiei locale, COSTEL AVRAM, pe care eu personal îl voi sustine, dar de la care am si mari asteptãri”.
Tot ce poti spera de la aceastã femeie – un om complet, român neaos – este sã nu se lase schimbatã de politicã, de oameni, de ceea ce altii considerã viatã. Prin ea si prin altii ca ea, noi toti putem spera la… evolutie pe ”palma noastrã de glie”.
Ileana Firtulescu
