D upă un an în care nimeni nu a avut curaj să îl aducă pe Moș Crăciun la școli sau grădinițe, anul acesta cei din Uricani spun că au găsit soluția de compromis. Dar este una absolut inedită, având în vedere că moșul cel darnic le va da și câte o carte, adaptată fiecărei vârste.
Toți cei care urmează, în Uricani, o formă de învățământ vor primi cadouri de la Moș Crăciun. Este soluția pe care administrația locală a ales-o, mai ales că anul trecut moșul a fost și el oprit de pandemie.
„Am găsit o soluție, împreună cu școlile de pe raza orașului Uricani și am alocat banii necesari, astfel încât fiecare elev, de la grădiniță, școală gimnazială sau liceu, ori școală profesională, toți vor primi, de la Moș Crăciun câte un pachet. În discuția cu conducerea școlilor, însă, am găsit de cuviință ca, pe lângă
alimente și dulciuri, să le punem și câte o carte, în funcție de nivelul clasei”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Și ineditul constă în faptul că în pachet, moșul va strecura și o lectură interesantă de vacanță. Profesorii, însă, le vor înmâna pachetele, în lipsa lui Moș Crăciun.
„Ei vor fi cei care le vor da copiilor pachetele, în cadrul unor serbări. Asta, pentru că e
pandemie și Moș Crăciun nu poate să intre în fiecare clasă și o să îi lase pe diriginți și pe învățători să facă asta”, a mai adăugat Buhăescu.
Banii pentru pachetele lui Moș Crăciun au fost alocați de la bugetul local.
Diana Mitrache