S ituația atipică din România, unde scade numărul celor infectați cu noul coronavirus, dar și apropiatele sărbători, care ne strâng în jurul bradului, îi fac pe specialiștii epidemiologi să se îngrijoreze,
Și asta, deși nici acum nu stăm foarte bine, pentru că, în Hunedoara sunt 3 morți, în medie pe zi, toți oameni infectați cu virusul SARS-CoV- 2.
Situația epidemiologică a intrat pe un trend descrescător și nu mai avem foarte multe localități din Hunedoara în scenariul roșu, însă, lucrurile ar putea fi înșelătoare. „Astăzi (n.r. 15 decembrie), am ajuns la o incidență de 0.88. Scade numărul de cazuri și presiunea de pe spitale și au reușit chiar să facă dezinfecții pe secțiile unde erau mulți pacienți cu COVID și nu puteau să facă nimic în perioada de vârf, dar ne pregătim de un eventual val V. Dar, pe de altă parte, există un risc major de sărbători, când lumea uită să se protejeze și există un risc major, inclusiv coroborat cu situația vaccinală, ca, la sfârșit de ianuarie și început de februairie, să nu mai fie atât de bine”, a spus Sebastian Mezei, director DSP Hunedoara.
Dar avem din nou oameni care mor. Media este de 3 pe zi și toți sunt oameni infectați cu COVID-19, dar și cu alte boli care le afectează sănătatea în mod ireversibil. Și asta, în condițiile în care vaccinarea a fost lăsată deoparte.
„Chiar am făcut o analiză pe ziua de marți a acestei săptămâni, când am avut 674 de vaccinări, pe tot județul, din care doza 1 – 112 persoane. S-a reinversat vaccinarea. Pe doza 3, avem de mai mult de 3 ori mai mulți oameni care se vaccinează. Am avut în data de 13, două decese, dar pe ultimele 14 zile, avem 35 de decese, ceea ce înseamnă o medie de 3 pe zi”, a mai precizat Sebastian Mezei, director DSP Hunedoara.
Miercuri mai aveam în scenariul ROȘU, cu o incidență mai mare de 3 la mie, doar două localități: Blăjeni și Turdaș, iar alte 6 erau în scenariul GALBEN.
Diana Mitrache