Prima performanțã:
TITLUL NAȚIONAL UNIVERSITAR
Odatã intratã în circuitul competitional, fie chiar si numai la nivel judetean, Stiinta Petrosani nu trece neobservatã. Cu o pregãtire riguroasã, sub bagheta aceluiasi antrenor Gheorghe Irimie, tinteste, într-o provocare nationalã, spre un obiectiv îndrãznet: finala campionatului national universitar. Reusind un comportament bun în jocurile eliminatorii cu echipe din alte centre universitare de renume, câstigând o grupã preliminarã la Busteni, dupã care în semifinale, a dispus cu 2-0 de Medicina Bucuresti.
Stiinta Petrosani ajunge sã dispute finala pe tarã a campionatului universitar! Adversar, în iulie 1963, echipa Politehnica Bucuresti, unde jucau printre altii Maksai, St. Miu, Mândru etc. Stiinta Petrosani va învinge cu 1-0 (gol I. Dinu) intrând în posesia titlului, cu o garniturã de jucãtori ce va intra în istoria institutiei de învãtãmânt superior din Petrosani: Holda (P. Tudor) – Pãsculescu, Stãnilã, Silv. Popescu, I. Dinu, Noje, Liviu Licã, Marina, V. Papurã, D. Marinescu, I. Nagy, Trânc, Milea.
A fost o bucurie imensã în mediul studentesc la Petrosani, demonstrându-se cu acest prilej cã o echipã dintr-un centru mic, poate realiza o performantã atât de mare.
Echipa din „Dealul Institutului” va trata la fel de serios si urmãtorul sezon, 1963-1964 în cadrul Campionatului National Universitar, când se va clasa pe locul 4,
pentru ca în sezonul urmãtor sã ocupe locul 2, vicecampioanã, dupã o finalã pierdutã cu 4-5 la lovituri de la 11 m (1-1 la sfârsitul timpului regulamentar) cu Universitatea Cluj.
CÂND PARTIDUL INTERVINE…
Trebuie spus cã în vara lui 1965, echipa Stiinta Petrosani ocupã locul 1 în Campionatul regional, dar cu emoții !
A fost un final cu peripetii, Stiinta ocupând primul loc, la egalitate cu Aurul Brad. Dar s-a fãcut o smecherie, Aurul Brad jucând dupã 24 de ore de la finalul editiei, adicã în ziua de luni, meciul cu Constructorul Hundoara, câstigând cu 18-0 (?!), suficient pentru a depãsi Stiinta la golaveraj. Stiinta face contestatie la Comisia de sport a C.C. al P.M.R., care decide un rezultat la „masa verde”, 3-0 cu Minaur Zlatna (rezultat initial nevalidat), astfel cã petrosenenii sunt declarati campioni ai regiunii Hunedoara, cu dreptul de participare la barajul de promovare în Divizia „C”.
BARAJ PIERDUT
Meciul tur de baraj, cu campioana Olteniei, Progresul Strehaia este câstigat, pe stadionul de la Lonea, cu 2-0 (autor Bulbucan 2), de Stiinta Petrosani, dar oltenii întorc rezultatul în retur cu 3-0, promovând în Divizia „C”.
Au jucat pentru Stiinta: Holda, P. Tudor (portari), Pãsculescu, Rakosi, Noje, V. Tudor, Bulbucan, I. Dinu, I. Nagy, Bursumac, T. Munteanu, Mercurean, Stãnilã, Rãsãdeanu, Feri Covaci.