P atru invenții au fost medaliate la diverse saloane de inventică internaționale și cercetătorii de la INSEMEX Petroșani sunt cei care caută să țină mereu pasul cu tot ce e nou în lume. Provocările vin zilnic și nici anul acesta nu au lipsit, însă, cercetătorii de aici au explicat de ce o expertiză durează și mai bine de un an.
Sunt zeci de cazuri grave, pe care cercetătorii de la noi, de la unicul institut din România, le verifică și le refac la scară mică, iar asta ia timp. Cât? Foarte mult, pentru că e nevoie de acuratețe și multe încercări simulate în laborator.
„Ca să vă dau un exemplu, dacă astăzi s-ar produce Domne ferește! un asemenea eveniment, am putea finaliza elaborarea raportului de expertiză tehnică, doar peste un an de zile. Suntem foarte prinși. Anul acesta am finalizat 10 expertize și mai avem în lucru cam 12”, a spus dr ing Artur Găman, director general INSEMEX Petroșani.
Sunt procedee, etape și cele mai multe presupun chiar refacerea la scară a întregului proces, în cazul fiecărui eveniment. Și asta ia cel mai mult timp.
„Deplasarea o facem pentru a participa alături de specialiști la fața locului. Acolo, pe baza observațiilor pe care le facem și a probelor materiale ridicate și a documentelor solicitate, defapt a întregului dosar de urmărire penală, elaborăm raportul de expertiză tehnică. Acestea, în sine, sunt lucrări de cercetare de sine stătătoare, pentru că nu seamană niciun eveniment cu celălalt. Toate au cauze diferite și mecanisme diferite de desfășurare.
În paralel cu experimentele fizice din laboratoare, apelăm și la simulările computerizate, care ne vin în sprijin, pentru a se valida reciproc”, mai spune directorul INSEMEX Petroșani.
Toți cercetătorii participă, din mai toate departamentele, iar cercetarea le aduce, de multe ori, și brevete de invenție. „Am participat la toate cele 3 saloane de invenții care s-au desfășurat în România. este vorba despre Traian Vuia de la Timișoara, Pro Invent de la Cluj și Inventica de la iași, unde participarea noastră s-a soldat cu 6 medalii de aur, 5 de argint și una de bronz”, a conchis dr ing Artur Găman, director general INSEMEX Petroșani.
Cercetătorii de la INSEMEX au fost și cei care au făcut expertizele unor catastrofe, precum cea de la Colectiv, dar nu numai și fiecare, în parte, este o lucrare de portofoliu, elaborată cu acuratețe și, așa cum spun cei de aici, validate de simulări computerizate și refaceri la scară întregului eveniment.
Diana Mitrache