A venit o dată, pentru 3 zile, că era pandemie, la Straja, și nu s-a mai dus pe alte pârtii. Vorbim despre cunoscutul realizator tv Andi Moisescu, care a ajuns, peste noapte, un ambasador înflăcărat al Văii Jiului. Primarul Lucian Resmeriță spune că asta ar trebui să ne motiveze pe toți să ne iubim mai mult locul natal.
„Este realmente un colț de rai, acolo la Straja. Nici nu mi-am închipuit că există așa ceva în România și nici nu știu să vă spun ce m-a atras mai tare. Aici au și pârtii, e și o natură de îți taie respirația. Pârtiile sunt și pentru cei care vor să învețe, dar și
pentru cei care sunt deja avansați și au nevoie de aventură. Nu vă mai spun cum îngrijesc oamenii ăia pârtiile, ori cum funcționează cablurile”, a spus Andi Moisescu, în discursul său la TEDx Cluj (vezi aici: Mai întâi ce ne unește, mai apoi ce ne diferențiază | Andi Moisescu | TEDxCluj – YouTube)
Și, timp de minute bune, Andi Moisescu a trecut în revistă, în fața unui public numeros, adunat la TEDx Cluj, tot ce are Valea Jiului mai frumos, de la pârtiile din Straja, la cele din Parâng și s-a arătat încântat de peisaje, oameni, locuri și zborul cu parapanta alături de Toma Coconea. Toate acestea l-au făcut pe primarul din Lupeni, Lucian Resmeriță să spună că realizatorul TV este un bun ambasador și că noi, cei de aici, ar trebui să învățăm să ne prețuim mai mult locul natal.
„E o bucurie mare în sufletele noastre că vedem că oameni importanți, cu notorietate, cinstiți și corecți, fac în așa fel încât ne promovează oriunde. Chiar acum, Andi Moisescu, a vorbit de noi la Cluj, la peste 12.000 de oameni care au asistat. Și vă spun sincer că, atunci când am urmărit acel film de 20 de minute, în care a vorbit numai de Valea Jiului,
m-a făcut să zic că trebuie să regândim felul în care, uneori, și noi mai aruncăm câte o vorbă rea. Avem acești oameni alături de noi, care fac asta din suflet, nu pe bani”, a fost replica lui Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Andi Moisescu spune că a venit pentru trei zile la Straja, în pandemie, că nu putea să mai schieze în Austria și de atunci vine mult mai des și stă mult mai mult. Este unul dintre ambasadorii Văii Jiului, care a vorbit, ori de câte ori a avut ocazia, despre frumusețea locului, despre oamenii de aici și despre turismul prea puțin promovat de la noi. A și spus că „e ceva nedrept acolo, pe Valea Jiului”.
Diana Mitrache