26 noiembrie este data la care instanța ar putea pronunța o decizie în dosarul Haltei Lunca. La termenul din data de 10 noiembrie, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 26 noiembrie. Viorel Pascu, un cetățean al municipiului Petroșani, a chemat în judecată Regionala CFR Timișoara din cauza condițiilor insalubre de la halta Lunca Jiului. Zona este un real pericol, nu există refugii, dalele sunt improprii, iar în haltă nu există nicio bancă sau vreun refugiu de așteptare. ”După 30 de ani de democrație și 14 ani de la intrarea în U.E. am ajuns să ne cerem drepturile, pe care legile ni le acordă nouă cetățenilor, prin sălile „pașilor pierduți” ale instanțelor de judecată. Pentru suferința și lacrimile agricultorilor din 3 județe care vin la piețele din Cartierul Aeroport, pentru cetățenii municipiului Petroșani și ai Văii Jiului, voi continua lupta, din respect și cu atitudine responsabilă față de aceștia, de a fi respectați de către instituțiile statului. Visez la Halta Lunca Jiului cu condiții umane, prin care să se asigure un minim de confort pentru cei care o tranzitează, respectiv: peroane pe ambele fire, copertine, bănci de odihnă, coșuri de gunoi, apă, toaletă, balustrade pentru coborârea de pe peron în stradă”, spune Viorel Pascu, cel care a chemat în judecată regionala CFR Timișoara. Dosarul este înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Monika Baciu