T rei tineri din zona Brad, printre ei și un minor, au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru că au tâlhărit un localnic.
Cu banii luați de la victimă au făcut o petrece cu băutură și grătar. Au fost prinși de polițiști, dar doi dintre ei nu au recunoscut că au comis tâlhăria. Duși la detectorul de minciuni,
rezultatul a fost previzibil pentru anchetatori, chiar dacă suspecții au avut convingerea că pot păcăli poligraful.
Cei trei inculpați se aflau în fața unui
magazin alimentar cu program non stop și l-au observat pe cel tâlhărit că este băut.
”Persoana vătămată a ieșit din magazin și s-a îndreptat către casă, împrejurare în care cei trei s-au hotărât să-l deposedeze de bani. Sub pretextul cererii unei țigări, victima s-a oprit și imediat a fost lovită în zona feței de P.D. și B. Alin, loviturile aplicate determinând căderea acesteia. În acest context, în timp ce persoana vătămată era imobilizată la pământ, inculpatul C. I. i-a sustras portmoneul, în care se afla suma de 50 euro (o bancnotă) și 50 de lei. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, în urma agresiunii persoana vătămată a suferit leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale”, se arată în dosar. Cei trei au împărțit banii și au făcut o petrecere la un alt amic, martor în dosar. În fața anchetatorilor, doi dintre autorii tâlhăriei au negat faptele și au fost duși la detectorul de
minciuni. ”Din cuprinsul rapoartelor de constatare a comportamentului
simulat a rezultat că la întrebările cheie cu privire la comiterea infracțiunii, răspunsurile negative ale celor doi inculpați majori au fost urmate de modificarea parametrilor traseelor
respiratorii, traseului
electrodermal, traseului cardiovascular,
semnificând faptul că răspunsurile sunt
mincinoase. (…) Din interpretarea modificărilor survenite pe diagrama poligraf au rezultat fără dubii că răspunsurile sunt
mincinoase. Tinerii au fost condamnați de Judecătoria Brad la închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, dar au făcut apel. Curtea de Apel Alba Iulia le-a admis acțiunile și a constatat că sentința instanței de fond nu este corectă. Astfel, magistrații au dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Brad, iar ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară.