U n bărbat de 52 de ani din Hațeg a murit miercuri dimineață, în trenul 2705, ce mergea de la Petroșani la Arad. Incidentul a avut loc în gara Subcetate, iar călătorii au fost evacuați și preluați de o altă garnitură. Polițiștii spun că nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei fapte de natură penală.
Călătorii din trenul Petroșani –Arad au rămas la Subcetate, iar vagonul în care se afla trupul fără viață al omului care a decedat a fost izolat și sigilat. Bărbatul locuia în Hațeg și miercuri dimineață s-a prezentat în tură la Crivadia. Colegilor le-a spus că nu se simte bine, iar aceștia l-au îndrumat înapoi acasă. Omul era în tren, în drum spre casă, însă, a murt pe drum.
Potrivit IPJ Hunedoara „Trenul a fost oprit în stația Subcetate, iar cadavrul va fi preluat în vedere efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții. Din primele cercetări nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală”.
Totul s-a petrecut în jurul orei 7,35 de minute, iar legiștii sunt cei care urmează să stabilească cauza morții.
Diana Mitrache