Toamna e anotimpul ofertant pentru obiectivul oricărui aparat foto, iar asta le poate aduce fotografilor și premii. Concursul a fost lansat pentru fotografii din zona cetăților dacice sub titulatura ”Toamna la Sarmizegetusa Regia”.
Vizitezi, fotografiezi și câștigi o tabletă.
Sarmizegetusa Regia a îmbrăcat veșminte de toamnă și te așteaptă să-i descoperi monumentele accesorizate cu o bogată paletă cromatică.
Cu puțină inspirație și creativitate, surprinde cetatea antică în imagini inedite și înscrie cele mai reușite trei fotografii ale tale în concursul ”Toamna la Sarmizegetusa Regia”! Acesta este îndemnul celor care te vor premia pentru asta. „În general, situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia oferă un peisaj fantastic, indiferent de anotimp, dar toamna, probabil că suntem și noi mai nostalgici și acesta este motivul pentru care ne-am dorit ca și cei care vin și ne vizitează situl să ne trimită fotografii cât mai inedite, care să surprindă atât frumusețea naturii, cât și pe cea a istoriei, pentru că se împletesc foarte bine”, a spus Raluca Oană, inspector de specialitate DGMPT.
Și, dacă tot ați făcut acolo poze, atunci puteți și să câștigați o tabletă Samsung Galaxy Tab A7. „La concurs se pot înscrie maxim trei fotografii, care să fie trimise pe adresa de e-mail dgampth@gmail.com și acolo pot pune cele mai frumoase fotografii. Jurizarea se va face în cadrul direcției și deja ne este foarte greu să facem jurizarea, pentru că au apărut foarte multe fotografii bune”, au mai spus organizatorii concursului.
Concursul este deschis până la data de 28 octombrie, ora 24, iar fiecare fotografie trebuie să fie însoțită de nume, prenume și date de contact. Fotografiile vor fi postate pe pagina de Facebook „Enjoy Hunedoara”, în ordinea primirii.
Imaginea câștigătoare va fi cea care a primit cele mai multe like-uri până la finalul concursului.
Diana Mitrache