P rim-ministrul României, dar și ministrul Transporturilor trebuie să dea detalii despre starea DN 7A. Natalia Intotero, deputat PSD, Hunedoara vrea să afle de la cei doi oficiali detalii despre situația în care se află drumul național.
” În acest moment, DN 7A Petrila – Obârșia Lotrului, drum considerat unul de impact turistic având în vedere că leagă Valea Jiului de Transalpina, se află în paragină. Situația critică a sectorului de drum național menționat, respectiv amânarea lucrărilor în zonă se datorează litigiului pe care statul român îl are cu firma care a câștigat inițial licitația
pentru aceste lucrări. Dat fiind acestea, doresc să vă adresez următoarele întrebări : Care este situația litigiului mai sus menționat? Când încep lucrările de asfaltare și modernizare a DN 7A Petrila – Obârșia Lotrului?”, arată Natalia Intotero, deputat PSD.
Expertizarea sectorului de drum național, între Obârșia Lotrului – Petroșani a fost scoasă la licitație. CNAIR a scos la licitație contractul care vizează consolidarea și amenajarea DN 7A Obârșia Lotrului-Petroșani km 86+601 – km 105+120. Proiectul prevede expertizarea lucrărilor executate, întocmirea documentației pentru autorizarea/desființarea execuției lucrărilor P.A.C./P.A.D., actualizarea documentației în faza de proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului pentru lucrările rest de executat.
Valoarea contractului este estimată la suma de 500.000 de lei.
”Sectorul de drum național DN 7A Obârșia Lotrului-Petroșani km 86+601 – km 105+120 se află într-o stare avansată de degradare, degradările existente îngreunând desfășurarea traficului în condiții normale. (…) Stresul provocat utilizatorilor la trafic, viteza de deplasare redusă și în condiții improprii reprezintă un impediment în calea investitorilor care ar putea contribui la dezvoltarea comunității urbane. Structura rutieră necorespunzătoare face ca acest sector de drum să fie incapabil să suporte în condiții meteorologice dificile traficul rutier. Pe timp nefavorabil (ploaie, zăpadă) accesul mașinilor de intervenție să fie dificil”, arată documentația CNIAR.
Traseul are o lungime de peste 18 kilometri, fiind unul sinuos, caracterizat prin existența unor curbe cu raze mici, lipsite de vizibilitate.
Carosabilul a mai fost inclus în proces de reabilitare, însă, din cauza unor divergențe între compania de drumuri și constructori, a fost deschis un proces, care s-a finalizat abia anul acetsa. În data de 27 martie 2013 s-a semnat contractul care avea ca obiect „execuție lucrări și prestări servicii de proiectare la obiectivul DN 7A km 86+601 – km 105+120. În 2018, CNAIR – DRDP Craiova a reziliat contractul cu firmele aflate în asociere, motivând „lipsa de mobilizare”. Cele două societăți care trebuiau să execute lucrarea au acționat DRDP Craiova în instanță, însă instanța le-a respins recent acțiunea, astfel că acum contractul a putut fi scos din nou la licitație.
Monika BACIU