P otrivit HG 715/2002, Ziua Muntelui este celebrată în 14 septembrie, când în Carpați se încheie, oficial, pășunatul. Muntele, însă, rămâne zilnic fără păduri, urșii și alte sălbăticiuni coboară în oraș, iar oierilor nu le-a cerut mai nimeni părerea în tot acest timp. Ce spun oamenii care au locuințe pe munte aflați de la noi.
În perioada 2008 – 2012, estimările arătau că 8,8 milioane de metri cubi de lemn erau exploatați ilegal. România este una dintre puținele țări europene ce au păduri virgine sau cvasivirgine și o parte sunt în parcurile naționale ale județului Hunedoara. Dar cei care au casele aproape de aceste locuri spun că nu defrișările le faca lor probleme cu sălbăticiunile, ci înmulțirea necontrolată a urșilor. Un astfel de exemplu este cel de pe Slătinioara, unde un localnic a rămas acum câteva săptămâni fără un porc și se temea că va aduce berbecii acum și ursul îi va face iar probleme.
„Problema e că sunt foarte mulți și s-au înmulțit fără măsură, necontrolat. Nu pentru că nu mai au pădure. Că eu de când mă știu, pădurea tot asta e. Dar nimeni nu verifică cât sunt de mulți”, a spus Rusu Mucenic, localnic din Sălătruc, iar cumnatul lui, cel care a fost călcat de urs a susținut că pericolul pândește în fiecrae zi. „Trebuie să vină oile de la munte. Ce facem atunci? Dacă la doi pași de casă ne atacă…”, a declarat Gheorghe Sanda.
Și oamenii recunosc că sălbăticiunile chiar par acomodate cu oamenii. Asta, pentru că pe munte urcă foarte mulți oameni. Oierii susțin că muntele a devenit un loc tot mai căutat pentru drumeții și că animalele sălbatice vin tot mai jos.
„Muntele îl găsim în fiecare an din ce în ce mai frumos. Cu lupii am avut probleme în acest an, dar spre surprinderea mea, am văzut anul acesta și un pui de urs. Cred că și prea multă lume ajunge în zona lor, apoi sunt defrișările și tăierile masive de păduri, munții au rămas goi. Sunt frumoși, dar goi”, a spus și Nicu Oichia, crescător de capre din zona Livadia.
În România, munții ocupă o treime din suprafața țării și pandemia a făcut ca drumețiile pe creste să fie tot mai dese. Ciobanii spun că se întâlnesc cu oameni la tot pasul, iar asta a creat și destabilizarea animalelor sălbatice. În plus, legile care le ocrotesc îi pun pe localnici în pericol, iar cei ce stau în cătunele de munte au tot mai multe probleme. Totuși, nimeni nu îi ia serios în seamă, chiar și atunci când urșii le distrug gospodăriile, pentru că ultimul urs care a atacat la Petroșani, încă nu a fost identificat.
Diana Mitrache