Refugiul montan din Parâng a fost vandalizat la o săptămână de când acesta a fost montat în munte cu ajutorul unui elicopter. Pe containerul metalic au apărut inscripții.
„De anul trecut l-am cumpărat. Am alocat aproximativ 12.500 de lei către Salvamont și mă bucur că în Parâng, la altitudinea de 2486 de metri avem acest refugiu mult dorit. Salvamontiștii spun că acesta va lua locul celui vechi și degradat de vremea rea din munte și că va fi folosit de turiști. A stat cam mult timp într-o locație din Petroșani, pentru că a fost dificilă amplasarea lui în munte, dar acum avem ceea ce le va fi de folos turiștilor în munte, un refugiu modern, dotat și utilat”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara, la momentul la care noua construcție a fost instalată în Parâng.
Dar, nici nu au reușit salvamontiștii de la Petroșani să amenajeze refugiul de lângă Vf Parâng că au apărut deja tot felul de inscripții pe el.
Vechea construcție avea zidurile crăpate, se acoperea de zăpadă iarna și nu mai putea fi folosită. Tocmai de aceea, s-a recurs la un container specializat pentru astfel de locații.
Monika Baciu
FOTO: Ștefan Adrian Jurca