T ransportul cub autobuze electrice prin Valea Jiului stă oarecum pe loc, pentru că se împiedică de 3 poduri, la Vulcan și la Petroșani.
Acesta este și motivul pentru care a mai avut loc o întâlnire la Petroșani a primarilor cu cei de la ADR Vest și Consiliul Județean. Cei din urmă, care vor gestiona proiectul în scurt timp, sunt de părere că podurile pot fi scoase din proiect, că sunt rezistente.
Costuri neeligibile au fost numite generic aceste cheltuieli care, inițial, când lider de proiect era primpria Vulcan, nu au fost prinse în bugetul cu lucrările ce vor fi efectuate. Și acum, de câteva luni, proiectul se încurcă de niște poduri peste care trec și acum taote mașinile din Valea Jiului și pe care nu toți primarii vor să le repare, că sunt doar pe teritoriul municipiilor Petroșani și Vulcan și asta face ca proiectul să fie periclitat.
„Există riscul ca să ieșim din contractul de finanțare. Este o problemă cu cele trei poduri, două la Vulcan și unul la Petroșani, care sunt neeligibile, iar conform
expertizelor venite, ar trebui refăcute. Cred că este anormal, chiar dacă suntem într-o asociere, ca cei din Petrila, sau Uricani, să plătească alături de primăria Petroșani, sau Vulcan, pentru podurile lor. Este doar problema lor să își scoată din proiect podurile și să discutăm despre asta cu cei de la ADR Vest”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Costurile s-au schimbat pe parcurs, iar CJH încă nu este lider de proiect, toate aceste neajunsuri venind din urmă, când sistemul era gândit cu lider de proiect la Vulcan și costurile s-au tot modificat.
„În prima parte a studiului de fezabilitate, 5 poduri costau cam 5,2 milioane de lei, iar acum, cel care face proiectul tehnic, ne spune că, numai la Petroșani, podul va costa 9,2 milioane de lei. Dacă cineva poate să răspundă cum s-a ajuns aici, aceia sunt cei de la Primăria Vulcan”, mai spune Avram.
În Petroșani, există podul de la ieșirea din oraș, în zona benzinăriilor, iar la Vulcan alte două astfel de construcții, însă, pe toate se poate circula fără probleme o vreme.
„Nu există riscuri, fiindcă ADR Vest a cerut o expertiză. Dacă acest proiect nu ar fi semnat, cred că nici nu se punea problema de aceste poduri. Sigur, revine obligația celor de la Petroșani și Vulcan de a face un control a modului în care se comportă podurile, în decursul următorilor ani. Dar, la ora aceasta, nu există niciun risc de a nu corcual pe aceste poduri”, este concluzia finală susținută de Costel Avram.
Proiectul ar putea fi trimis la ADR Vest și apoi se poate începe licitația pentru achiziționarea autobuzelor electrice, dacă va fi exclusă din proiect reabilitarea acestor poduri.
Alternativa economică la monopolul pe transportul în comun făcut acum de firmele private din zona Văii Jiului, va fi linia verde, acest proiect european care vizează o linie cu autobuze electrice.
Autobuzele electrice vor avea un garaj la Vulcan, iar la Petrila și la Uricani vor fi stațiile de încărcare a bateriilor cu care vor circula autobuzele electrice.
Valoarea estimată a proiectului, denumit generic Green Line, este de aproximativ 20 de milioane de euro și se estimează că va fi gata la sfârșitul anului 2022.
Diana Mitrache