Ș ase județe din România vor putea primi în următorii ani 2,2 miliarde euro pentru a-și reclădi economia. Este vorba despre județele Hunedoara, Gorj, Galați, Mureș, Prahova și Dolj, care sunt cuprinse în viitorul Program Operațional Tranziție Justă, derulat de Ministerul Fondurilor Europene și finanțat în cadrul unui pachet special de asistență financiară al Uniunii Europene.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a avut o
întâlnire pe această temă cu reprezentanți ai mediului de afaceri și autorităților locale din județele Hunedoara, Gorj, Galați, Mureș, Prahova și Dolj. La întâlnirea găzduită la sediul MIPE, au mai participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale – Departamentul Climă și Sustenabilitate, Cancelariei Prim-ministrului, Coaliției
pentru Dezvoltarea României, Camerei de Comerț și Industrie România-Israel, Consiliilor județene Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Mureș, Galați.
Reprezentanții MIPE au subliniat că fondurile disponibile vor fi direcționate echitabil către investiții care sa contribuie la reducerea emisiilor, diversificarea economica și tranziție sociala. Proiectele finanțate trebuie să susțină refacerea economică a zonelor afectate de tranziția energetică și dezvoltarea economiei verzi.
În cadrul reuniunii reprezentanții Consiliilor Județene au solicitat informații privind modul de alocare a viitoarelor finanțări, tipurile de investiții ce vor primi finanțare, dar și detalii despre viitoarele apeluri. Viitoarele investiții din cadrul POTJ se vor baza pe Planurile Teritoriale pentru o Tranziție Justă (PTTJ), elaborate în grupuri de lucru coordonate la nivel local de Consiliile Județele, susținute de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, sub coordonarea națională a MIPE. Draft-urile acestor documente au fost trimise la începutul acestei luni ministerului și vor reprezenta documentele de lucru supuse negocierilor informale cu serviciile de
specialitate ale Comisiei Europene.
În paralel, versiunea actualizată a POTJ va fi supusă consultării publice.
“Primele versiuni ale planurilor de investiții pe fiecare județ au fost transmise la Minister, vor fi discutate cu Comisia Europeană; aprobarea programului o așteptăm în primăvara lui 2022. Le propun edililor locali să se gândească, pentru a
beneficia din plin de banii disponibili, la proiecte de viitor, cu accent pe tranziția verde și digitală, noi le vom oferi tot
sprijinul necesar”, a declarat, în cadrul reuniunii, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
Oficialul MIPE a explicat că dorește un dialog consistent cu reprezentanții mediului de afaceri, fiind în interesul tuturor celor implicați ca Programul să fie aprobat de Comisia Europeană în primăvara anului viitor.
Monika Baciu