Ordinul care a desfiintat spaga portarilor de spitale

Ordinul prin care este stabilit un nou program de vizitare al bolnavilor ESTE în vigoare, iar spitalele trebuie sã îl aplice pentru cã bolnavul nu este la puscãrie, iar spaga datã portarilor trebuie sã nu mai existe. Spitalul de Urgentã Petrosani are douã sectii de vizite non-stop.

Datoritã programului de vizitã a bolnavilor impus pânã luna trecutã de spitale, familiile pacientilor erau nevoite sã recurgã la tot felul de tertipuri pentru a sta la cãpãtâiul celui bolnav. Ori înselau vigilenta portarilor/pazã si protectie, ori i-o cumpãrau strecurându-le în buzunar câte o bancnotã-douã pentru a ajunge în saloanele spitalului. Unele spitale permiteau vizite doar de douã ori pe sãptãmânã, altele de trei ori pe sãptãmânã, câte douã ore.

La sfârsitul lunii decembrie un ordin al ministrului Sãnãtãtii a schimbat situatia sub pretextul cã bolnavii trebuie sã aibã suport moral si cã oricum programul nu era respectat, familia fiind obligatã sã plãteascã sapaga de 5 lei portarului, pentru a putea face acest lucru.

Astfel, potrivit noului ordin al Ministerului Sãnãtãtii, programul de vizitã pentru toate unitãtile sanitare este de luni pânã vineri între orele 15.00-20.00, iar în weekend între orele 10.00-20.00.

La Spitalul de Urgentã Petrosani se respectã acest nou program, inclusiv Art.4 din Ordin, care prevede cã la sectiile cu bolnavi în stare foarte gravã vizitele nu sunt restrictionate, ci dimpotrivã familia poate solicita sã stea non stop cu bolnavul. La Petrosani, sectiile cu program non stop de vizite sunt Sectia Neurologie si Sectia Oncologie.

În document se precizeazã cã agentii de pazã trebuie instruiti, sã li se aducã la cunostintã cã este strict interzis sã perceapã sau sã pretindã taxe pentru a permite accesul în spitale. Dacã se constatã cã acest lucru se întâmplã, se va merge pânã la desfacerea contractului de muncã.

“Cu totii stim cã cine voia sã intre intra, dar bineînteles dând sume sau foloase celor care sunt la usã. Noi am vrut sã facem din aceste spitale niste spitale mai prietenoase, mai umane, în care sã simtã bolnavul cã într-adevãr este tratat ca pacient si familia sã aibã demnitatea sã intre normal sã-si vadã pacientul.

Si, mai mult decât atât, în ordin se prevede inclusiv obligativitatea ca spitalul sã gãseascã modalitatea sã furnizeze informatii familiei, pentru cã familia în mod normal are dreptul sã discute cu medicul curant, sã poatã sã înteleagã ce se întâmplã cu pacientul, sã înteleagã ce optiuni sunt si sã înteleagã ce este de fãcut”, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Sãnãtãtii, Raed Arafat, la sfârsitul sãptãmânii trecute.

Ileana Firtulescu

Advertisements