A utoritățile locale de la Petrila au în vedere construirea a trei blocuri sociale. A fost demarată o procedură de licitație în acest sens, însă, aceasta a fost anulată din cauză că nicio societate nu a depus ofertă. Potrivit edililor, firmele constructoare nu sunt interesate să participe la licitație, din cauza faptului că prețurile nu sunt actualizate. ”În ultima perioadă a crescut prețul la materiale, de aceea la unele dintre blocuri nu a venit nimeni la licitație. La unul dintre imobile i-am solicitat proiectantului să revizuiască devizele, să le actualizeze cu noile prețuri și urmează ca în perioada următoare să le scoatem la licitație”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. În cadrul celor trei imobile, 84 de apartamente noi urmează a fi realizate în orașul Petrila. Fondurile pentru realizarea investiției provin din Programul Operațional Regional.
Monika BACIU