S pecialiștii în sănătate publică susțin că
pandemia nu va face victime, dacă lumea se va vaccina. Doar că în Hunedoara, ca și în toată țara, procesul de vaccinare stagnează, ori merge foarte încet. Iar asta nu va face decât să ne confruntăm din nou cu spitale destinate special
bolnavilor de COVID și să avem foarte mulți oameni infectați cu noua tulpină Delta.
Vom scăpa mai ușor de un nou val de pandemie, doar dacă ne vaccină. Actualele seruri, care sunt în cele câteva centre ce au mai rămas deschise, reușesc să aducă imunizarea populației și nu vom avea cazuri foarte grave, la cei vaccinați. Ceilalți, însă, sunt acum puși în gardă.
„În principiu, va conta foarte mult, în următoarele două săptămâni, cât de mulți se vor vaccina. S–a văzut că tulpina Delta este foarte agresivă la cei nevaccinați, iar acoperirea, inclusiv pe tulpina aceasta, este undeva la 80 la sută, ca și eficacitate a vaccinului. Sperăm ca oamenii să se vaccineze mai mult și să trecem mai ușor peste valul IV, că nu avem niciun motiv să
credem că România va fi ocolită, când restul țărilor se confruntă deja cu acest lucru”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
În Hunedoara, un singur om a fost infectat până acum cu tulpina agresivă Delta, dar pacientul poate fi externat deja.
„Avem un singur caz, internat la spitalul din Hunedoara, dar evoluția este favorabil, așa că va putea fi externată. Contacții au fost carantinați și izolați la domiciliu, și ne bucurăm că nu a fost un caz grav, sau o formă agresivă a bolii și sperăm să menținem un număr cât mai mic de cazuri, deși, conform specialiștilor, lucrurile nu vor merge așa cum ne dorim”,
a precizat oficialul de la
Direcția de Sănătate Publică a județului nostru.
Sunt peste 182.000 de doze de vaccin care au fost făcute oamenilor din județul nostru, dar, de câteva zile, abia dacă mai trec câțiva pe la centrele rămase deschise. Și asta, în condițiile în care în multe țări europene deja valul IV impune noi restricții. Cum văd specialiștii vaccinarea la noi, ne spune chiar directorul DSP Hunedoara. „Există niște fluctuații, dar numărul este nesemnificativ. Joi a fost o mică creștere față de zilele anterioare, dar, oricum, suntem la un nivel nesatisfăcător”, spune Mezei.
C irca 50% dintre hunedoreni sunt imunizați împotriva noului coronavirus…
…arată Direcția de Sănătate Publică Hunedoara. Potrivit INSP, a fost făcută o estimare a persoanelor ce ar putea avea un grad de imunitate împotriva formelor severe de Covid și decesului. Estimarea s-a bazat atât pe acoperirea vaccinală cu cel puțin o doză, cât și pe numărul estimat de persoane care s-au infectat și nu s-au
vaccinat până în prezent.
”Estimarea numărului celor trecuți prin boală s-a bazat pe presupunerea că pentru fiecare persoană confirmata prin test diagnostic au fost alte 5
persoane nediagnosticate. În estimările oficiale ale CDC Atlanta pentru Statele Unite, este folosit un multiplicator de 4.3 persoane pentru fiecare caz confirmat. Au fost făcute două estimări – una la nivel județean și una la nivel de unitate
administrativ teritorială”, arată DSP Hunedoara
Pentru estimarea la nivel de județ s-a folosit ca bază de calcul populația rezidentă în Romania la data de 1 ianuarie 2020 (Institutul National de Statistica), fiind considerată mai apropiată de situația reala, precizează Institutul Național de Sănătate Publică.
Concluziile arată că în în 25 de județe peste 20% din persoane au un grad de imunitate; în 11 peste 40% din persoane au un grad de imunitate; în 3 județe peste 50% din persoane au un grad de imunitate; în 3 județe peste 60% au un grad de imunitate.
Nu mai puțin de 12 cazuri de noi îmbolnăviri erau
confirmate de DSP Hunedoara, vineri, la prânz. Cele mai multe sunt în municipiul Hunedoara, unde a existat și singurul caz confirmat cu tulpina Delta.
Diana Mitrache
Monika BACIU