Două dintre echipele Văii Jiului, Jiul Petroșani (41 campionate)

și Minerul Lupeni (4 campionate) au jucat din cele

104 ale primei ligi la acest nivel. Episodic, vom prezenta cu numărul etapei la zi, momente în timp a celor două echipe.

  • Etapa 1. Acum 55 de ani (1966-1967)

ȘAPTE ZERO DIN PRIMA!

Jiul Petroșani tocmai promovase în vara lui 1966, sub conducerea antrenorului Eugen Mladin. Se fac ușoare modificări de lot, este adus un nou antrenor, Ștefan Coidum (fost jucător la Jiul în anii 1950 și 1953-19560, start în noul sezon, pe 24 august 1966, cu Jiul din nou în Divizia „A” după patru ani de absență.

Era într-o zi de miercuri, 24 august 1966, la puțin timp după încheierea C.M. din Anglia. Steagul Roșu Brașov ocupase locul 5 în sezonul anterior, Jiul, nou-promovată, greu de anticipat ce va fi în prima etapă… Jiul a jucat peste orice așteptări, cu un Casandra marcând patru goluri, într-un final de 7-0 (!?), marcat de presă (vezi facsimile) din plin.

Desigur, acest rezultat a uluit întreaga opinie publică, în primul rând, prin amploarea rezultatului final, Jiul-Steagul Roșu Brașov,  7-0 (șapte la zero)!

Jiul, cu o echipă de debutanți la acea vreme în Divizia „A” spulbera pur și simplu o echipă cu atâtea nume cunoscute-Adamache, Pescaru, Ivăncescu,, Györfy, etc.-și fostă câștigătoare a Cupei Balcanice în 1961, într-o grupă cu Levski Sofia, Partizan Tirana, Fenerbahce Istanbul și AEK Atena!

Jiul Petroșani revenea în lumea bună a fotbalului românesc. Debuta cu 7-0 într-un campionat 1966-1967, urmând a netezi un drum neîntrerupt de 19 sezoane pe prima scenă.

Se întâmpla acum 55 de ani, în prima etapă…

GENU TUTU