M inistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că pe data de 14 septembrie vor începe concursurile pentru ocuparea posturilor de directori de unităţi de învăţământ. La nivelul județului Hunedoara, la începutul anului, au fost o serie de discuții după schimbarea unor directori ai unor unități de învățământ.
“Metodologia de concurs a fost avizată, urmând să se regleze o serie de aspecte la nivel de detaliu. Concursul va debuta la data de 14 septembrie. (…) În data de 15 octombrie va fi organizată proba scrisă. Pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie vom avea probele de interviu la nivelul fiecărei şcoli. În perioada 20 – 22 decembrie vor fi emise deciziile de numire, începând cu data de 10 ianuarie, când începe semestrul al doilea al anului şcolar 2021 – 2022. Au fost o serie de argumente pro şi contra pe baza cărora Ministerul Educaţiei a înţeles că, punând în balanţă aceste argumente pro şi contra, este mai bine să demarăm concursurile în data de 14 septembrie decât în data de 27 iulie proba scrisă aşa cum a fost anunţat anterior.
Printre elementele care susţineau data de 27 iulie se regăsea nevoia de numire a directorilor interimari ale căror contracte expiră. Vom vedea în ce măsură se va regla aspectul numirii interimarilor. Deocamdată, legea este foarte clară în această privinţă”, a declarat ministrul, într-o conferinţă de presă. ISJ Hunedoara a organizat concurs de dosare pentru numirea pe perioadă determinată a directorilor și a directorilor adjuncți din unitățile de învățământ.
Monika BACIU