S enatorul Cristian Resmeriță, împreună cu Organizația PSD Lupeni, s-a implicat într-un proiect social demarat de un tânăr din localitate prin care reconstruiesc casa în care locuiesc cinci copii, imobil de a ars în întregime în urma unui incendiu.
”Proiectul prin care Adrian Rrm dorește să reabiliteze căsuța a 5 copii din municipiul Lupeni distrusă de incendiu, MERGE MAI DEPARTE! Organizația PSD Lupeni rămâne implicată în acest proiect până la finalizarea lui.
Mulțumim membrilor de partid care au contribuit la realizarea acestui proiect și în mod deosebit domnului primar Lucian Resmeriță, care este mereu alături de oameni contribuind și la acest proiect în mod decisive”, spune senatorul Cristian Resmeriță. Nu este prima data când senatorul Cristian Resmeriță este implicat în astfel de campanii umanitare, dar în majoritatea situațiilor acestea sunt discrete, deoarece nu dorește mediatizarea lor.
Casa se află în colonia Ștefan, iar toți cei care doresc să ofere sprijin umanitar de orice fel sunt bineveniți.