Dacă cea de a 104-a ediție a sezonului Ligii I debutează mâine, iată că echipele din Liga a III-a mai au de așteptat până pe 28 august a.c.

PROGRAM AMICALE JIUL PETROȘANI

17 iulie: Jiul – Viitorul Șimian

24 iulie: Jiul – Retezatul Hațeg

28 iulie: Jiul – ? (Cupa României)

31 iulie: Retezatul Hațeg – Jiul

7 august: Gilortul Tg.Cărbunești – Jiul

Divizionara de Liga a III-a din Valea Jiului se pregătește intens la stadionul „Petre Libardi”, cu un program de 5-6 antrenamente săptămânal.

Staff-ul tehnic al echipei este alcătuit din Avram „Vuță”Moldovan (va împlini pe 29 octombrie a.c. 50 de ani) ca antrenor principal, secondat de Damian Militaru, Cosmin Kanduth și Sorin Ghițan. Jiul testează în permanență jucători, externi și din pepiniera proprie. La echipă a revenit Simoneac de la CSM Vulcan. Se așteaptă ciclul de meciuri amicale și cel din Cupa României, pentru a se putea contura o formulă de echipă.

Primul meci, sâmbătă 17 iulie, de la orele 11.00, pe stadionul „Petre Libardi”, cu recent promovata în Liga a III-a, Viitorul Șimian (învinsă recent cu 5-1 de CSM Reșița).

„Suntem în continuare în faza de a consolida un lot de 20-22 jucători, absolut necesar pentru a face față rigorilor Ligii a III-a. Pentru mine este o nouă provocare venirea la Jiul (n.n. Avram Moldovan a mai fost la juniorii Jiului în anii 2000), unde îmi doresc să facem o treabă bună. Am încredere că până la startul campionatului vom fi la un nivel de pregătire care să ne dea speranță că vom aborda noul sezon cu aplomb și vigoare. Eu cred că cei care vor îmbrăca tricoul Jiului vor ști că au o misiune, aceea de a respecta un brand care dăinuie de mai bine de un secol”, a declarat noul antrenor principal al Jiului, Avram Moldovan.

  • Fotbal.Cupa României.START PESTE 13 ZILE!

Noua ediție a Cupei României (a 84-a de la înființarea sa în 1933-1934) 2021-2022 va începe pe 28 iulie a.c., după cum urmează:

Faza I: 28 iulie; Faza a II-a: 11 august, Faza a III-a: 25 august, Faza IV-a: 8 septembrie, Optimi de finală : 27 octombrie, Sferturi de finală: 1 decembrie, Semifinale: 20 aprilie și

11 mai 2022 (tur-retur), Finala: 19 mai 2022.

În prima fază vor juca reprezentantele județene și cele mai slabe echipe clasate în recentul sezon al Ligii a III-a.

Deci, aici se regăsește și Jiul Petroșani…

Până la ora închiderii ediției de ziar, încă nu se șia tabloul meciurilor echipelor Ligii a III-a care intră în această competiție. Ca de obicei, federalii de la București o…lălăie cu decizia de a fixa aceste partide.  Poate o-m  afla înainte cu o zi…

JIUL, DIN PRIMA!

Jiul Petroșani a participat la prima ediție a Cupei României, în 1933-1934, când au luat startul 68 de echipe. Jiul se afla atunci în Campionatul Districtual. A jucat primul său meci „16”-imi pe 1 aprilie 1934, 0-1 cu A.C.F.R.Brașov. Era generația de jucători cu Optiz, Vâjdea, Peterrfy, Matusek, Bredan, E.Szabados sau G.Emerich.

GENU TUTU