D irectorii Direcțiilor de Sănătate Publică din județele Arad, Timiș și Hunedoara au decis să pună bazele unei colaborări, un fel de alianță a vestului, dar de data aceasta pe partea de sănătate publică. Pandemia i-a unit și colaborarea din timpul vârfurilor de îmbolnăvire i-a făcut pe responsabilii din sănătate să gândească acum o nouă strategie.
Cei trei directori s-au decis să facă un protocol de colaborare, care va avea mai multe direcții de implementare. Până vor face acest protocol, se vor întâlni de cel puțin două ori pe lună și apoi vor vedea cum poate fi transpus acest protocol în avantajul pacienților. De altfel, accentul se va pune pe digitalizarea serviciilor medicale din zona de vest a țării. În acest scop, va fi depus un proiect comun pentru obținerea de finanțare europeană prin Agenția de Dezvoltare Regională ADR Vest, în vederea eficientizării activității prin implementarea unor softuri administrative, dar și a softurilor de analiză date și indicatori. Iar o altă discuție, în cadrul întâlnirii, s-a purtat în jurul transferurilor interjudețene de pacienți, dar e vizată și inspecția sanitară de stat, care ar putea beneficia de pe urma acestei alianțe, pentru că, pe viitor, controalele se vor face cu echipe comune, care ar eficientiza activitatea.
Va fi gândit și un sistem de comunicare cu pacientul, la nivel regional, pornind de la ideea că pacientul trebuie ajutat să găsească asistența medicală de care are nevoie, să nu fie nevoit să caute de unul singur un medic anume sau un serviciu medical. În urma acestei prime întâlniri, au fost formulate câteva idei, iar ulterior acestea pot deveni propuneri de proiecte pilot, ce vor fi înaintate Ministerului Sănătății, care va trebui să dea undă verde pentru demararea lor.
Diana Mitrache