C onsiliul Județean Hunedoara face din nou verificări la teatrul din Petroșani, pentru că managerul și o parte a actorilor au clamat imixtiunea politicului, dar chiar managerul Cosmin Rădescu este mai mereu implicat politic, în ciuda regulamentelor ce îi cer opusul. Managerul interimar Cosmin Vasile este cel care acum verifică și modul în care s-au cheltuit banii aici.

Managerul Cosmin Rădescu spune că politicul nu l-a lăsat să își facă treaba, dar, el a fost implicat, așa cum spun cei din CJH, în tot felul de acțiuni politice. „În Codul Etic, prin decizia 68/2019, chiar dacă fiecare e liber să facă politică, scrie un lucru ce trebuie
respectat, chiar și de manager. La art 18 se spune că, „în exercitarea funcției deținute, angajaților le este interzis să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcții de demnitate publică. Articolul 2, Principiul profesionlismului, constituind baza exercitării funcției, presupune neutralitatea angajaților care, chiar dacă au anumite preferințe politice, este de dorit să nu și le facă publice, decât în spațiul lor privat. Iar angajaților le este interzis să permită folosirea imaginii lor în acțiuni menite să promoveze activități
comerciale sau electorale”. Iar domnul Rădescu îndeplinea în același timp și funcția de manager al teatrului și era și este consilier local din partea PNL, la Petroșani. Deci nu are nicio obligație să respecte Codul Etic al Teatrului ID Sîrbu?”, spune Ion Bădin, vicepreședintele CJH.

Ion Bădin a făcut referire și la încadrarea fostului manager în aparatul primăriei de la Petroșani. „Pe site-ul primăriei din Petroșani apare încadrarea domnului Cosmin Rădescu în funcția contractuală de execuție, de consilier IA, în cadrul aparatului primarului municipiului Petroșani, la cabinetul primarului. Contractul a încetat în 29 X 2020. Deci, domnia sa era și managerul teatrului, și făcea și politică, angajat la aparatul propriu al primarului”, mai spune vicepreședintele CJH, care are în subordine cele două teatre hunedorene.
Pe surse a fost făcut public și faptul că bugetul teatrului, comparativ cu perioada pe care actualul manager o incriminează și în care manager era Nicoleta Bolcă, ar fi fost mult mai generos în ultimii ani. Spre exemplu, dacă în 2010, teatrul avea un buget de 4,2 milioane de lei și acesta a fost maximul, în vremea Nicoletei Bolcă, pe vremea lui Cosmin Rădescu, suma minimă a fost de 5,1 milioane de lei. Dar Rădescu a primit, în 2020, și 6,12 mili­oane de lei. „Minciunile cum că are asigurat 25% din bugetul pe care l-a avut fostul manager, doamna Bolcă, au fost demontate. Din contră, bugetul de când a venit domni sa, este mult mai mare decât cel asigurat fostei conduceri. Au spus că au luat mai puțin pentru producție, dar da, că a fost pandemia și, în pandemie, anul trecut, au avut cea mai mare sumă alocată și au jucat on-line, dacă au jucat. Și o fi avut fostul manager buget mic, dar așa cum spun cei ce au lucrat la teatru, ce regizori montau aici atunci, de mare calibru. Câte piese se montau atunci și cam cine a montat în mandatul lui Rădescu, dintre marii regizori?”, spune Ion Bădin.
Și, pentru că politicul pe care îl incriminează Rădescu a făcut scut în jurul său, dar de data aceasta opoziția, cei din CJH au și o propunere pentru primarul Tiberiu Iacob Ridzi, care i-a luat public apărarea. „Aș vrea să îi fac o propunere personală domnului primar de la Petroșani. Dacă tot spune că CJH își bate joc de teatru și că e vorba de imixtiunea politicului vă rog să preluați Teatrul ID Sîrbu din Petroșani la Consiliul Local și bugetați-l. Dacă spuneți că noi nu ne facem treaba”, a cerut Ion Bădin.
Concursul pentru ocuparea postului de manager la acest teatru va avea loc în timpul de 3 luni, în care este numit un interimar. Până atunci, actualul manager face verificări inclusiv pentru banii ce s-au cheltuit acum.
Diana Mitrache