T ermocentrala de la Mintia a intrat în vizorul potențialilor investitori. Ea este râvnită de mai multe societăți, iar ministrul Energiei Virgil Popescu, a subliniat că oricine cumpără termocentrala trebuie să treacă grupurile pe gaz metan. “(…) Cine va cumpăra această termocentrală să se oblige că va pune în locul ei altceva de producere a energiei electrice pe gaz natural până în 800 MW. Este un punct important pentru noi, pentru Sistemul Energetic Naţional, este în interiorul arcului carpatic şi injecţia în sistem de acolo este foarte importantă”, a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei, potrivit agerpres.ro. Două solicitări au fost transmise către ministerul de resort, iar altele sunt în atenția administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara. ”La nivelul Ministerului Energiei ne-au venit deja două solicitări de la două companii străine care doresc să participe la Mintia, la punerea unei noi capacităţi de funcţiune. Ne-au notificat şi pe noi, şi pe lichidatorul judiciar. Sunt două companii mari, potente, care doresc să investească în termocentrala de la Mintia. Este o companie din Israel şi o companie din Coreea de Sud”, a mai subliniat sursa citată. GSP Power, societate controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, a depus o solicitare privind intenția de a cumpăra activele termocentralei de la Mintia. Omul de afaceri intenționează să construiască o centrală de producție de energie pe gaze similară celor două cuprinse în PNRR, de la Halânga și Constanța. În prezent, Termocentrala de la Mintia a intrat în proces de conservare, fiind oprită din luna februarie din cauza lipsei cărbunelui.
Monika BACIU