Prima zi de vară a adus din nou zăpadă la munte. Salvamontiștii din Retezat sau Parâng spun că nu este prima dată când se întâmplă asta și îi sfătuiesc pe cei care vor să urce în drumeții să țină cont că pe creste stratul nou-depus este instabil și vremea e rea.
Primii fulgi de nea, după iarnă, și-au făcut aparția încă de luni, iar marți dimineață, și în Parâng, dar și în Retezat, toată lumea s-a trezit în plină iarnă. Un strat subțire de zăpadă s-a așternut la peste 1.600 de metri, iar mai jos a plouat torențial. „1 iunie, stațiunea Parâng, cota 1700 m. Ninge de noaptea trecută și s-au depus 5 cm de zăpadă. Sperăm să fie ultima pe anul acesta”, a spus Sorin Danciu, de la Salvamont Parâng.
„Plouă în zona Retezat și în Parâng, sub 1200m altitudine, dar, la peste 1600 m în sus, ninge din abundență. S-a depus un strat considerabil de zăpadă, de 5 – 10 cm. Le recomandăm turiștilor, cu mare precauție să abordeze traseele, sau să anuleze, pe cât posibil, în aceste zile, turele în munte. Zăpda este proaspătă și înșelătoare. S-a depus peste bolovanii care abia au fost descoperiți. Mai este zăpadă încă mare, așa că le recomand turiștilor mare atenție la abordarea traseelor”, a precizat și Ovidiu Bodeanu, șef Salvamont Hunedoara.
Prima zi de vară, chiar de ziua copilului, la munte, în Hunedoara a nins ca de Crăciun și temperaturile nu au trecut de 3 C. Frigul și vremea rea îi va ține pe turiști, și în această săptmână, departe de munte și drumeții, cel puțin deocamdată.
Diana Mitrache
Foto Salvamont