A pa Serv anunță restricții în zona de est a Văii Jiului. Datorită lucrărilor ample care se desfășoară în Petrila, o lună de zile se va circula pe un singur fir. În Petrila au loc lucrări de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020”. Acestea impun ca, în perioada 24 mai – 24 iunie 2021, să fie restricționată circulația pe două sensuri de circulație (Petrila – Lonea și Lonea – Petrila) cu câte o bandă pe fiecare sens pe tronsonul. „Avem o lucrare care se realizează în Petrila, pe strada Republicii, în zona străzii Trandafirilor. Acolo realizăm cămine în carosabil și acolo este o lucrare care va ține o lună de zile, până în 24 iunie ”, a spus Florin Ciucur, șef Departamentul Exploatare din cadrul SC Apa Serv Valea Jiului. Pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petrila. În orașul Petrila se execută acum lucrări de schimbare a rețelelor, conductelor de aducțiune și toate necesită, periodic, restricții, atât de apă, cât și de trafic. Pe perioadele de restricții anunțate, însă, Apa Serv pune la dispoziția beneficiarilor, cisterne cu apă.
Diana Mitrache