P roiectul de modernizare al drumului național 7A a fost contestat. Straco Group a ținut morțiș de contract. Firma care câștigase licitație pentru modernizarea drumului din inima munților nu a făcut nimic, iar litigiul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova. Instanța a respins, însă, recursul firmei constructoare, astfel că acum se pot face noi demersuri pentru modernizarea acestuia. DN7A a ajuns însă în instanță, după ce Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a decis rezilierea contractului cu cei de la Straco și executarea garanției de bună execuție. Din 2013 a fost semnat contractul de lucrări, iar procesele au durat mai bine de 3 ani. În tot acest timp, carosabilul s-a deteriorat, pe anumite părți fiind impracticabil. Odată pronunțată sentința definitivă, Ministerul Transporturilor paote relua procedura de licitație pentru modernizarea DN 7A.
Monika BACIU