Vicepreședintele Camerei Deputaților, Cristina Prună, susține că există bani europeni pentru sectorul minier. Sunt fonduri puse la dispoziția României în baza programului de tranziție justă pentru decarbonarea sectorului energetic. ”Lucrătorii din sectorul minier merită să beneficieze de o tranziție justă în cadrul eforturilor de decarbonare a sectorului energetic. Este deosebit de important să găsim soluții prin care să sprijinim valorificarea resursei umane din acest domeniu prin dezvoltarea de industrii alternative în regiunile Gorj și Valea Jiului, iar acest lucru este posibil inclusiv prin PNRR. În paralel, este nevoie de acțiuni concrete pentru susținerea celor aflați aproape de vârsta pensionării. (…) Ministerul Fondurilor Europene a trimis deja Comisiei Europene această opțiune în cadrul Programului Operațional din România pentru Tranziția Justă. Propunerea se află în prezent în consultare la nivelul Comisiei Europene”, arată Cristina Prună, vicepreședintele Camerei Deputaților.
Monika BACIU